Un avion SMURD s-a prabusit in aceasta după amiază în apropiere de localitatea Haragîş, raionul Cantemir, din Republica Moldova. La bordul aeronavei se aflau patru medici romani. In urma prabusirii, toti au murit.
Una dintre persoanele de la bordul aeronavei era medicul Mihaela Dumea, specialist în medicină de urgenţă, asistent universitar la Universitatea de medicina si farmacie „Gr. T. Popa” Iasi. Aceasta avea 39 de ani, încadrată la U.P.U. SMURD Iaşi de 11 ani, avea o experienţă de 5 ani pe elicopter, era căsătorită şi avea un copil, informeaza b1.ro.
Gabriel Sandu este o altă victimă a tragediei. El era asistent medical principal medicină de urgenţă, avea 38 de ani, era încadrat la U.P.U.
Gavril Doru, în vârstă de 53 de ani, era comandantul echipajului era comandorul împuternicit comandant al Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi. Acesta avea o experienţă de zbor pe elicopter de 4181 ore, era absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie Aurel Vlaicu, era căsătorit şi avea un copil.
Ultima şi cea de-a patra victimă este copilotul- căpitan-comandor Şocae Voicu.
Procurorii de la Secţia Militară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au deschis un dosar penal pentru a investiga cauzele prăbuşirii elicopterului SMURD, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.