
Ciolacu, atac dur după sesizările PNL şi USR la CCR privind numirea lui Iordache la şefia Consiliului Legislativ
Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre sesizările PNL şi USR la Curtea Constituţională privind numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ, că nu era mai bine să nu îl voteze, decât să conteste la CCR votul în plenul reunit al Parlamentului. Liderul PSD a adăugat că nu au exista negocieri cu PNL şi USR ca să voteze pentru numirea lui Iordache.
„Nu mai bine nu îl votau, decât să conteste? E dreptul lor constituţional şi mă bucur că fac acest lucru. Eu ştiu că grupul PNL are peste 100 de membri iar domnul Zegrean are 41 de voturi”, a afirmat Marcel Ciolacu joi într-o conferinţă de presă.
"A fost un vot secret"
Chestionat dacă el consideră că au fost voturi pentru Florin Iordache de la PNL şi USR, Marcel Ciolacu a răspuns: „Nu ştiu.
Întrebat dacă, din ce ştie el, a existat vreo negociere cu PNL sau USR pentru a obţine voturi pentru Florin Iordache, liderul PSD a replicat: „Nu, nu a existat această negociere”.
Curtea Constituţională va dezbate pe 4 noiembrie sesizările PNL şi USR privind numirea prin votul în plenul reunit al Parlamentului a lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Tot atunci judecătorii CCR vor discuta şi sesizarea USR privind numirea senatorului USR George Dircă în funcţia de preşedinte al Secşiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ.
Deputatul USR Silviu Dehelean susţine că a existat o înţelegere între PNL şi PSD pentru împărţirea funcţiilor la Consiliul Legislativ, iar Florin Iordache urma să preia şefia Consiliului Legislativ, iar Augustin Zegrean, şefia secţiei. Deputatul susţine că înţelegerea a fost „stricată” chiar de Augustin Zegrean care nu a acceptat să fie doar şef de secţie n subordinea lui Florin Iordache.
De asemenea, liderul deputaţilor USR Cătălin Drulă a scris miercuri pe Facebook că, dacă liberalii vor o majoritate cu USR, va fi nevoie de un premier care trece testul onestităţii şi loialităţii, test pe care
Ludovic Orban l-a picat prin minciunile spuse la adresa USR cu privire la votul din Parlament pentru numirea lui Florin Iordache la Consiliul Legislativ.În replică, liderul deputaţilor PNL Florin Roman afirmă că „mulţi se miră” că liderul deputaţilor USR Cătălin Drulă nu vrea la guvernare cu PNL, în condiţiile în care „s-a văzut la blatul USR-PSD pentru
„Guvernarea nu e joacă de copii, stimate coleg! Guvernarea înseamnă şi asumare, nu doar aruncarea de acuze împotriva PNL pentru prostiile pe care le-aţi făcut!”, adaugă Roman.