Cioloş: USR-PLUS este gata să-şi asume inclusiv guvernarea

Dacian Cioloş a declarat că USR-PLUS este gata să-şi asume inclusiv guvernarea, dacă e nevoie, însă are nevoie de certitudinea că poate avea un sprijin în Parlament.

R.B., miercuri 12 iunie 2019 , 15:44

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

USR-PLUS este gata să-şi asume inclusiv guvernarea, însă pentru asta are nevoie de certitudinea că poate avea un sprijin în Parlament, pentru a lua decizii care vor fi aşteptate de către cetăţeni să fie luate de un Guvern legitim instalat”, a declarat la RFI de liderul PLUS, Dacian Cioloş, care aminteşte că USR-PLUS pledează pentru alegeri anticipate. Aceasta în condiţiile în care partenerul său de alianţă Dan Barna a afirmat în repetate rânduri că USR nu va face parte din acest guvern alternativ non-PSD, dar este dispus să susţină în Parlament un astfel de guvern, în anumite condiţii.

 ”USR-PLUS este gata să-şi asume inclusiv guvernarea, dacă e nevoie, însă pentru asta, cred că toată lumea de bun simţ poate să înţeleagă, are nevoie de certitudinea că poate avea un sprijin în Parlament, pentru a lua decizii care vor fi aşteptate de către cetăţeni să fie luate de un Guvern legitim instalat”, a afirmat fostul premier.

Citeste si: Dacian Cioloş şi-a împrumutat soţia pentru afacerea acesteia! În total, fostul premier a dat peste 50.000 de euro!

Dacian Cioloş speră în contextul moţiunii de cenzură că există suficienţi oameni lucizi la PSD, care să înţeleagă că merg spre o fundătură cu Guvernul Dăncilă: ”Sunt totuşi mişcări care au loc în Parlamentul României, pentru că eu cred că mulţi, inclusiv de la PSD înţeleg că au jucat un lot necâştigător, mai ales acum că şi-au văzut liderul în spatele gratiilor, după ce s-a luptat cu justiţia din România de trei ani de zile şi cred că sunt suficient de mulţi oameni lucizi acolo, raţionali, care să înţeleagă că merg spre o fundătură, dacă continuă să susţină PSD. Deci în această logică, în mod normal, ar trebui să fie o majoritate, care să trimită acasă Guvernul Dăncilă, pentru că România nu are de câştigat prin rămânerea acestui Guvern la Putere”.

Citeste si: Soția lui Dacian Cioloș știe cum să rezolve problemele din penitenciare! Valerie Villemin îi poate învăța pe deținuți să nu mai fie violenți

Întrebat de ce nu este Opoziţia parlamentară mai unită în perspectiva moţiunii de cenzură, liderul PLUS a răspuns: ”Ceea ce numiţi dvs. Opoziţie e opoziţie împotriva PSD. Una e să te uneşti împotriva PSD şi alta e să te uneşti ca să construieşti ceva în România (...). Dacă există un minim de bun simţ şi de interes pentru România, partidele care acum sunt în Opoziţie faţă de PSD şi vreau să subliniez lucrul acesta, chiar dacă sunt forţe politice eterogene, pentru că e o diferenţă între USR-PLUS şi PNL, pe de o parte şi Pro România şi UDMR, pe de altă parte, care au cochetat cu PSD-ul mai mult sau mai puţin articulat, până acum, la Pro România sunt fugari de la PSD, în mare parte, deci e o opoziţie acum faţă de PSD şi faţă de acest Guvern, dar nu e o Opoziţie care să fie capabilă acum să construiască un proiect politic articulat, prin care să guverneze România şi să stabilizeze situaţia din România. Şi atunci, trebuie să avem în vedere o perioadă de tranziţie, în care trebuie găsită o soluţie minimală pentru ca lucrurile rele care s-au întâmplat în România până acum şi prin dezarticularea justiţiei, dar şi prin alungarea investitorilor, prin tot felul de decizii pe care le-a luat Guvernul, aceste lucruri să fie stopate. Deci să avem această perioadă de tranziţie şi să fim în măsură să organizăm alegeri parlamentare cât mai repede, ca să avem forţe politice legitimate în Parlament”.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si