Circulatia metroului ar putea fi oprita. Sindicalistii ameninta cu greva generala

Circulatia metroului ar putea fi oprita. Sindicalistii ameninta cu greva generala

Uniunea Sindicatelor Libere (USL) Metrou picheteaza, vineri, Ministerul Transporturilor, protestand fata de taierea a 41,5 milioane de lei din fondurile de exploatare.

USLM ameninta ca va declansa o greva generala.

"Zilele trecute am avut negocieri cu ministerul si administratia, pe 27 septembrie expira contractul colectiv de munca. Ni s-au taiat 41,5 milioane de lei din fondurile de exploatare, lucru care pune in pericol inclusiv siguranta circulatiei metroului. Acum avem doar un pichet aici, la minister, dar daca lucrurile vor continua asa ne vom aduna si la Guvern si, intr-un final s-ar putea sa ajungem sa facem greva generala", a declarat Ion Radoi, presedintele USLM.

Greva generala inseamna oprirea metroului, dar cu asigurarea a o treime din activitate, ceea ce inseamna ca trenurile vor circula doar de la ora 16.00, a explicat liderul sindical.

Ion Radoi a mai spus ca sindicatul „si-ar putea retrage toti oamenii pe care ii are la niveluri de varf ale Partidului Social Democrat", el insusi fiind fost membru al PSD.

in curtea Ministerului Transporturilor s-au adunat aproximativ 300 de protestatari, printre care se numara angajati ai Metroului, dar si intreprinzatorii care detin spatii comerciale in statiile de metrou. Aceste spatii sunt acum administrate de Sindomet, o firma a sindicatului de la Metrou, dar spatiile respective ar urma sa revina la Metrorex, lucru care ii ingrijoreaza atat pe intreprinzatori, cat si pe sindicalisti.

intrebati daca solicita si mariri salariale, liderii USL Metrou au spus ca nici macar nu stiu cat sa ceara, avand in vedere taierea fondurilor, dar „vom cere cat mai mult".


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri