O cisternă încărcată cu gaz butan s-a răsturnat în cursul nopții trecute pe DN1, în localitatea Scoreiu, județul Sibiu.
Autoritățile au intervenit de urgență și au instituit un perimetru de siguranță de până la un kilometru și au evacuat aproximativ 20 de persoane, din cauza riscului de explozie. De asemenea, pentru siguranța cetățenilor, a fost emis un mesaj RO-Alert.
Cisternă cu gaz, răsturnată pe DN1, în Sibiu
În cursul nopții trecute, o cisternă cu gaz butan s-a răsturnat pe DN1, în satul Scoreiu, comuna Porumbacu de Jos, pe sensul de mers Brașov–Sibiu.
Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, autocisterna, condusă de un bărbat în vârstă de 51 de ani, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care s-a răsturnat în afara drumului, fiind semnalate scăpări ușoare de gaz.
Autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert pentru informarea populației din zonă. Preventiv, pentru a evita a asigura siguranța cetățenilor, autoritățile au stabilit un perimetru de siguranță aproximativ un kilometru și au evacuat 20 de locatari din zonă.
„Până în acest moment au fost evacuați de pe o rază de 1 km aproximativ 20 de locatari. Misiunea este în desfășurare”, a declarat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu, potrivit adevarul.ro.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială pentru transport victime multiple, autospeciala CBRN pentru efectuarea măsurătorilor privind concentrația de gaz din aer și o autospecială cu roboți de la ISU Brașov.
Autoritățile au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.