Comisia juridică a respins cererea DNA privind încuviinţarea urmăririi penale a lui Titus Corlăţean

Comisia juridică a respins cererea DNA privind încuviinţarea urmăririi penale a lui Titus Corlăţean

Membrii Comisiei juridice a Senatului au întocmit un raport negativ privind cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlăţean, acuzat de abuz în serviciu în Dosarul alegerilor în diaspora, înregistrându-se cinci voturi împotrivă, trei contra şi o abţinere.

Referatul DNA prin care se solicită încuviinţarea urmăririi penale a senatorului Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, a sosit, în urmă cu trei săptămâni, la Senat, scrie news.ro.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Corlăţean Titus, fost ministru al afacerilor externe, actual membru al Senatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în modalitatea normativă prevăzută de art.

297 din Codul penal, cu aplicarea art.132 din Legea nr. 78/2000 şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale, în modalitatea normativă prevăzută de art. 385 alin. 1 din Codul penal”, a anunţat anterior Biroul de presă al Parchetului instanţei supreme.

Titus Corlăţean a fost audiat în octombrie 2015 la DNA, el spunând atunci că s-a prezentat în calitate de martor, în dosarul privind votul din diaspora la algerile prezidenţiale.


La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, din 2 şi 16 noiembrie 2014, în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe la secţiile de vot, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

Titus Corlăţean a demisionat de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe între cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, din cauza problemelor la votul din diaspora.


Îți Recomandăm Și...