Profitul brut al Hidroelectrica a scăzut cu 26,8% (70 milioane lei) în primele două luni din 2016, faţă de perioada similară a anului trecut, la 191 milioane lei, în principal din cauza reducerii preţurilor pe piaţa de energie, potrivit ultimului raport al administratorului judiciar Euro Insol.
Hidroelectrica s-a plâns Guvernului că este "taxată excesiv" de către autorităţile locale, după ce, conform noului Cod Fiscal, intrat în vigoare de la 1 ianuarie, instalaţiile companiei nu mai sunt supuse aşa-numitei "taxe de stâlp", ci impozitului local pe clădiri nerezidenţiale aplicat şi încasat de primării.
Veniturile producătorului de energie hidro controlat de statul român s-au redus cu peste 24% (126,7 milioane lei), la 505,97 milioane lei. Cheltuielile totale ale Hidroelectrica au scăzut şi ele în primele două luni din 2016, cu circa 19% (56,4 milioane lei), la 314,7 milioane lei.
În ultimul raport al administratorului judiciar al Hidroelectrica se arată că, în cursul lunii martie, compania a derulat "acţiuni de combatere a efectelor taxării excesive".
"În data de 10.03.2016 s-a transmis către factorii decizionali memorandumul privind efectele taxării excesive asupra rezultatelor financiare ale societăţii Hidroelectrica şi a listării la Bursă, al cărui prim draft a fost supus analizei managementului în aceeaşi zi. În paralel, s-au mandatat, în data de 15.03.2016,