VIDEO - Concediu stricat de apa rece a mării

În plin sezon estival apa mării a ajuns la o temperatură minimă record, așa că mulți turiști spun că au concediul stricat de această răcire bruscă. Unii dintre ei au ajuns de două-trei zile pe litoral și până acum n-au avut curaj să intre în apă. Biologii spun că fenomenul este unul natural.

„- Cum vi se pare apa astăzi?

- Rece, e prima dată când e atât de rece!”.

Ce înseamnă asta mai exact? Între 17 și 19 grade Celsius, luni, la prânz. Mulți turiști nu s-au mai întâlnit cu această situație, mai ales în plin sezon.

O apă atât de rece încât puțini s-au mai încumetat să înoate, iar băile în mare reprezintă o parte însemnată a distracției pe litoral.

Unii însă n-au lăsat ca temperatura apei să le strice concediul și au decis să intre în valuri. Alții au găsit alte metode pentru a-și salva concediul.

Luni, pe 24 iulie, apa avea 25 de grade. După o zi a scăzut brusc cu 11 grade. Atunci s-a atins cel mai scăzut nivel din timpul sezonului estival. De marți, 25 iulie, s-a încălzit treptat, iar astăzi a ajuns la valori cuprinse între 17 și 19 grade.

No ad for you

Biologii cred că până la sfârșitul sezonului nu vor mai urma alte fluctuații.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri
Parteneri