Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, luni, că a decis, împreună cu ministrul Apărării, ca la Spitalul Judeţean din Focşani managementul să fie asigurat, pe perioada starii de urgenţă, de cadre militare medicale din Braşov şi de la Spitalul Militar din Focşani.

Ministrul Sănătăţii a anunţat, luni, la Focşani, că va merge să facă evaluări la spital, la DSP, la statia de ambulanţă şi la secţia de boli infecţioase.

"Ca primă intenţie, având în vedere că tot managementul Spitalului Judeţean este infectat COVID, managerul, şi ceilalţi sunt contacţi, am luat decizia, împreună cu ministrul Apărării, să dam un ordin de misiune în care managementul pe perioada starii de urgenţă să fie asigurat de cadre militare medicale venite din ţară, de la Spitalul din Braşov, precum şi de doamna dr. Androni de aici de la Spitalul Militar. În măsura evaluării avem în plan o limitare a focarului atât de la Spitalul Judeţean, cât şi de la Spitalul Militar", a spus Tătaru.

El a adăugat că vrea o evaluare a Spitalului Militar, "dacă putem reloca pacienţi în acest spital, în măsura în care reuşim să izolăm tot ce înseamnă Spitalul Judeţean în funcţuie de secţie şi de patologia ei".

"Avem în acest moment început un proces de evaluare a întregului personal şi va fi testat întregul personal de la Spitalul Judeţean, precum şi de la Staţia de Ambulanţă", a spus Nelu Tătaru.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Betty Salam rupe tăcerea după ce s-a spus că și-ar fi înșelat soțul cu Iuly Neamțu! Cum comentează zvonurile despărțirii de Cătălin Vișănescu: „Da, sunt om! Și eu am probleme”- wowbiz.ro

El a mai spus că se vor face verificări la DSP.

"Consider că a fost o anchetă epidemilologică care a scăpat de sub control sau n-a fost suficient evaluată, rămâne ca această anchetă să fie reluată pentru fiecare caz în parte şi fiecare caz confirmat va naşte o altă anchetă epidemiologică", a afirmat el.

El a precizat că nu există nicio legislaţie care să îi permită directorului să plece.

"Eu am avut o obiecţie din acest punct de vedere, era un manager al unui spital din subordinea Ministerului Sănătăţii, puteam eu ca ministru să fiu anunţat măcar că are o boală sau este COVID prezent, ca noi ca şi minister să putem gestiona această criză. Faptul că a plecat într-o locaţie care nu este o unitate medicală este iar o problemă", a susţinut Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat diminică dimineaţă că şi la Spitalul Judeţean Vrancea sunt şanse foarte mari să fie instalată o conducere militară, după modelul spitalelor de la Suceava şi Deva. El a mai afirmat că managerul spitalului, infectat cu coronavirus, a plecat "cu toată documentaţia”. Mai mult, cadre medicale infectate au fost lăsate să plece acasă. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani, despre care ministrul Sănătăţii spune că a plecat cu actele şi nu poate fi contactat, declară că nu s-a ascuns, ci s-a autoizolat după ce a fost infectat în spital cu SARS-Cov-2. El susţine că a notificat directorul medical al spitalului în legătură cu adresa la care se află, el având o formă uşoară a bolii.

De asemenea, susţine că a fost sunat de prefect, care i-a transmis că obligatoriu trebuie să îl ducă la Secţia de boli infecţioase, altfel vine şi îl mută cu forţa. Managerul susţine că a fost permanent atacat de ”echipa liberală” şi se simte hărţuit.

Citeste si: Ce părere are Monica Tatoiu despre femeile care își acoperă capul? „Nu are nicio treabă cu Dumnezeu. Mergeți și pupați alea, iar după aceea înjurați vecina.”- kfetele.ro

Citeste si: Câți bani face, de fapt, Selly și cum a pierdut 100.000 euro în afaceri: ”Din greșeli înveți”- radioimpuls.ro

agerpres.ro.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru

Citeste si: Al treilea caz de coronavirus, confirmat la Ministerul Justiției. Angajații vor lucra de acasă

Citeste si: Alte patru decese cauzate de coronavirus. Bilanţul a ajuns la 318

Citeste si: Marcel Vela: „Sigur va exista o ordonanță 9” Ce zonă a țării este vizată

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si