Rusia a solicitat convocarea Consiliului de Securitate al ONU, cu ușile închise, la cererea Moscovei, pentru a discuta despre războiul declanșat de Statele Unire și Israel în Iran.
Statele Unite ale Americii, care dețin președinția Consiliului de Securitate al ONU, au convocat o ședință, la solicitarea Moscovei, pe data de 27 martie, la ora 10:00 (16:00, ora României), în New York, potrivit TASS citată de ziare.com.
Consilul de Securitate ONU, întâlnire de urgență la solicitarea Rusiei
Federația Rusă a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU după ce bombardamentele SUA și Israel din Iran au vizat infrastructuri civile din Iran, a declarat Evgheni Uspenski, purtătorul de cuvânt al reprezentantului permanent al Rusiei la ONU.
În urma unui atac lansat de SUA cu rachetă de croazieră americană Tomahawk, o școală din orașul Minab, din sudul Iranului, a fost lovită, ucigând peste 150 de copii, potrivit autorităților.
„Federația Rusă a solicitat organizarea de consultări cu ușile închise în cadrul Consiliului de Securitate al ONU în urma atacurilor în curs împotriva infrastructurilor civile din Iran, în special a instituțiilor de învățământ și de sănătate”, a declarat Evgheni Uspenski, citat de agenția rusă.
Citește și: VIDEO Premierul controversat al Slovaciei, Robert Fico, primit azi la Cotroceni și Palatul Victoria
Tot vineri, la ora Geneva, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va ține o ședință separată dedicată atacului mortal asupra școlii.
SUA și Israel au atacat Iran pe 28 februarie, iar statul a ripostat, declansându-se un nou război în Orientul Mijlociu, care a condus la închiderea de facto a strategicei strâmtori Ormuz, prin care tranzitează, în timp de pace, o cincime din petrolul brut și gazul natural lichefiat la nivel mondial.