Zeci de copii au ajuns la spital, după ce au fost intoxicați la grădiniță

Alertă la o grădiniță din municipiul Carei, județul Satu Mare. Aproape 30 de copii s-au intoxicat după ce au luat masa.

Totul s-a întâmplat miercuri, după ce copiii au luat masa. Mai mulți dintre copii au acuzat stări de rău şi au ajuns la spital. 

26 de copii au ajuns la spital

Este vorba de 9 copii dintr-o grupă și alți 17 copii din altă grupă de la de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din Carei, care au acuzat dureri, au avut vărsături şi diaree.

Nouă copii au rămas internaţi la spitalul din Carei.

Copiii au vârste cuprinse între 3 şi 5 ani.

Urnează ca medicii să recolteze probe atât din alimentele primite copiilor, cât şi de pe suprafeţele din grădiniţă şi de la personalul şcolar. 

Citeste si: Participanții unei nunți au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară

De asemenea, joi dimineața, prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, s-a dus personal la fața locului pentru a vedea care este situația și de la ce a pornit totul.

Citeste si: Cadavrul unui bărbat a fost descoperit de către un muncitor într-un canal

Sursa alimentelor ar fi o societate care furnizează servicii pentru mai multe unități de învățământ. Ciudat este faptul că deși societatea livrează în trei locații, au fost afectați doar copiii dintr-un singur loc.

Inspectoratul Școlar Județean a demarat o anchetă

Deocamdată nu se ştie cauza cu exactitate, dacă este vorba despre o toxiinfecţie alimentară sau despre un virus.

Dupa sesizarea doamnelor educatoare de la la Grădinița cu Program Prelungit Nr 1 Carei, în data de 7 septembrie a fost demarată o anchetă internă pentru a afla motivul care a cauzat îmbolnăvirea copiilor.

Citeste si: Un brăilean infectat cu virusul West Nile a murit

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a demarat o anchetă în acest caz, astfel o echipă de inspectori se află la fața locului.

Unitatea de învățământ a fost închisă temporar.

Citeste si: Un adolescent din Focșani a ajuns la spital după ce a inhalat mai multe medicamente pisate

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.

 


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...