Un copil de 12 ani din Vaslui, rămas fără frâne la bicicletă, a intrat în coliziune cu o mașină.
Un băiat s-a accidentat grav, după ce nu a mai reușit să oprească la timp bicicleta pe care se afla. Acesta a intrat într-o mașină încărcată cu varză și a fost rănit grav. Mașina ieșea de pe un drum lateral.
Citeste si: Un copil de un an a fost călcat de mașină în curtea casei
„Copilul este conștient. A fost trimisă o ambulanță SAJ de la Bârlad”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui.
Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Citeste si: Doi tineri au scăpat cu viață dintr-un loc de unde alte nouă persoane au murit
Un copil de un an a fost călcat de mașină în curtea casei
Clipe de groază au avut loc marți după-amiaza în localitatea Voitinel din Suceava. Un copil în vârstă de un an a fost călcat cu mașina de mătușa sa chiar în curtea casei.
Femeia în vârstă de 32 de ani se află în curtea verișoarei sale după ce sa întors cu cei mici de la grădiniță.
Potrivit informațiilor, pe bancă din spate a mașinii se află o fetiță care îl ținea în brațe pe fratele ei mai mic pe nume Nicolae.
Într-un moment de neatenție Nicolae a sărit din mașină în timp ce mătușa se află în marșarier. Copilul a fost lovit cu partea laterală dreapta față. Nicolae a murit pe loc, scrie Monitorul de Suceava.
Citeste si: Mama fetiței de două luni care a fost lovită cu foarfecă în cap spune cum sa întâmplat totul
Femeia de 32 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Citeste si: Doi tineri au scăpat cu viață dintr-un loc de unde alte nouă persoane au murit
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.