Copil strivit de dulap la grădiniță, sub privirile îngrozite ale părinților și ale educatoarelor! Micuțul a fost transportat de urgență la spital
Un copil a ajuns la spital după ce a fost lovit de un dulap, într-o grădiniță din Baia Mare. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un eveniment alarmant a avut loc la grădinița cu program prelungit „Otilia Cazimir” din municipiul Baia Mare, când un copil a ajuns la spital în urma unui accident produs în interiorul grădiniței. Minorul a fost rănit după ce dulapul s-a prăbușit peste el, sub privirile păinților și ale educatoarelor.
Potrivit informațiilor disponibile, incidentul s-a petrecut în jurul orei 12:00. Copilul se pregătea să plece acasă, fiind asistat de educatoare, în momentul în care a încercat să își recupereze haina incuier.
Copilul se află în afara oricărui pericol
Unitatea de învățământ se afla într-un proces de modernizare, iar mobilierul respectiv ar fi fost deja desprins de pe perete, fără a fi însă îndepărtat complet.
În urma incidentului, a fost declanșată o anchetă internă, iar reprezentanții Primăriei Baia Mare au confirmat că la grădiniță era în renovare. De asemenea, poliția a preluat cazul și a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fără ca vreo persoană să fie, deocamdată, pusă sub acuzare.