Județul care a depășit peste 25.000 de infectări cu virusul SARS-CoV-2

Judeţul Prahova a depăşit 25.000 de infectări cu virusul SARS-CoV-2. Numărul reprezintă jumătate din testele făcute în judeţ în sistemul sanitar public.

Judeţul Prahova a depăşit, miercuri, pragul de 25.000 de infectări cu noul coronavirus, numărul reprezentând jumătate din cel al testelor care au fost făcute în judeţ pe baza definiţiei de caz. Peste 3.800 de cadre sanitare au fost vaccinate împotriva COVID-19, patru dintre acestea dezvoltând reacţii adverse în urma imunizării.

"De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova, 25.003 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 768 de pacienţi au decedat, conform raportărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova”, informează, miercuri, Prefectura Prahova.

Coronavirus continuă să facă ravagii



Numărul celor infectaţi este de aproape jumătate din cel al testelor realizate în judeţ pe baza definiţiei de caz. Conform DSP Prahova, în sistemul sanitar public au fost realizate, de la debutul pandemiei, 50.844
de teste pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus.

Citeste si: S-a publicat prospectul vaccinului anti-COVID-19 Moderna! Ce reacții adverse poate avea și pentru cine nu e recomandat

Miercuri, toate locurile la terapie intensivă destinate pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 erau ocupate.

Citeste si: Prima tranșă de vaccin anti-COVID-19 Moderna a ajuns în România

Peste 3.800 de cadre sanitare au fost vaccinate cu serul Pfizer/BioNtech, în judeţ ajungând, în total, 4.335 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2. Patru dintre acestea au dezvoltat reacţii de tip alergic apărute în urma administrării serului Pfizer/BioNtech, iar ultimele două raportate au constat în durere şi înroşirea locului injectării şi cefalee.


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri