Coronavirus: Parisul ar putea intra de luni în alertă maximă

O nouă capitală europeană, după Madrid și Londra, intră sub regimul unor restricții foarte dure, pe măsură ce valul doi al pandemiei mătură întreg continentul.

Parisul şi zonele adiacente acestuia ar putea intra de luni în stare de alertă maximă din cauza pandemiei de coronavirus, în cazul în care se confirmă extinderea epidemiei în regiune, a declarat joi ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran.

Potrivit acestuia, capitala franceză şi suburbiile sale au ”depăşit cele trei praguri care pot corespunde zonei de alertă maximă”.

„Dacă acest lucru se confirmă, nu am avea altă opţiune decât să plasăm Parisul şi suburbiile sale în alertă maximă şi aceasta de luni”, a precizat ministrul francez, indicând că situaţia va fi revizuită duminică.

O țară din Europa reintră în starea de urgență

Începând de luni, Cehia va reintra în stare de urgenţă. Măsura se aplică pentru o perioadă de 30 de zile, conform anuţului făcut de Guvernul ceh.

Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Sănătăţii, Roman Prymula, ca reacţie la înmulţirea rapidă a cazurilor de infectare cu coronavirus. Cehia a mai fost în carantină generalizată timp de două luni în acest an.  

După  intrarea în vigoare a stării de urgenţă, Guvernul ceh va fi abilitat să restrângă libertatea de întrunire a cetăţenilor. În plus, tribunalele vor putea să dicteze amenzi mai mari pentru încălcarea ordinelor sanitare.

Sursa: Agerpres


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri