Numărul deceselor cauzate de coronavirus în România a ajuns la 87

Creștere alarmantă a numărului de decese cauzate de coronavirus în România. Ultimul bilanț indică 87 de decese cauzate de Covid-19.

M.A., miercuri 01 aprilie 2020 , 07:24

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

UPDATE. Încă două decese în România. Bilanțul oficial ajunge la 87 de români morți

Deces 87

Bărbat, 77 ani din jud. Bistrița Năsăud. Internat din 22.03.2020 în SJU Bistrița - Secția Boli Interne, cu diagnosticul: BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativa, Cardiopatie Ischemica Cronica, Fibrilatie atriala cu alura rapida, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstitial, Pleurezie mica inchisa dreapta, Hipertrofie de prostata, Insuficienta Renala std.III.

Recoltare probe biologice pentru COVID -19 în 24.03.2020. Externat în 30.03.2020 înaintea primirii rezultatului pentru COVID-19 (pe biletul de externare este precizat: evoluție favorabilă sub tratament, recomandare de continuare a tratamentului). Confirmat cu COVID -19 în 31.03.2020, proba lucrata în Laboratorul IRO Cluj. Decedat acasă în 31.03.2020.

Deces 86

Femeie, 45 de ani, din Târgu Neamț, județul Neamț. S-a prezentat în data de 30.03.2020 la CPU Târgu Neamț unde s-a pus diagnosticul de AVC cu hemiplegie stânga.

Pacienta a fost transferata la SJ UPU Piatra Neamț unde a decedat în data de 30.03.2020 ora 14:45. Deoarece pacienta a avut contact cu persoane venite din Italia, a fost recoltat exudat în data de 30.03.2020 al cărui rezultat a fost pozitiv COVID-19 în data de 31.03.2020.

UPDATE - Alte trei decese ale unor persoane infectate cu coronavirus - două femei din Bucureşti şi un bărbat din judeţul Timiş / Bilanţul morţilor a ajuns la 85

Alte trei decese ale unor persoane infectate cu coronavirus au fost anunţate miercuri, fiind vorba despre două femei din Bucureşti şi un bărbat din judeţul Timiş. Astfel, bilanţul morţilor a ajuns la 85.

 UPDATE - 82 de decese în România

În total, sunt confirmate 2.245 de cazuri de coronavirus, mai mult de 300 fiind cadre medicale.

O pacientă de 84 de ani de la Spitalul Universitar Bucureşti, confirmată cu coronavirus, a decedat/ Cazul nu a fost raportat Institutului de Sănătate Publică din cauza unor ”deficienţe tehnice”, respectiv un fax care nu a funcţionat

Decesul femeii, survenit în 27 martie, nu a fost raportat Institutului Naţional de Sănătate Publică din cauza unor ”deficienţe tehnice generate de procesul de mutare a sediului DSPMB” Grupul de Comunicare Strategică a explicat că ”deficienţe tehnice înseamnă că de pe numărul de fax la care se raporta iniţial nu a fost luat raportul, din cauza procesului de mutare a sediului DSPMB”. Conducerea spitalului a anunţat că 17 cadre medicale şi 10 pacienţi au fost infectaţi. 

Citeste si: Ministrul Educației, scrisoare către profesori: Nu predați cunoștințe noi elevilor, faceți recapitulări!

”Institutul National de Sănătate Publică s-a autosesizat în urma articolelor apărute în mass-media şi a solicitat Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi DSP Bucureşti informaţii privind existenţa unui deces în cadrul unităţii sanitare. Urmare a răspunsului SUUB, în data de 27 martie 2020 a fost înregistrat un deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus”, a transmis, marţi seară, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, este vorba despre o femeie de 84 de ani, din Bucureşti. Pacienta s-a prezentat în data de 26.03.2020 la camera de gardă UPU a SUUB cu simptomatologie specifică infecţiei cu COVID-19.

”Pacienta a fost izolată şi i s-au recoltat probe pentru COVID 19 în aceeaşi dată cu rezultat pozitiv în data de 27.03.2020. Decedată in 27.03.2020. Patologie asociată: fibrilatie atrială, pacemaker permanent, insuficienta cardiaca cronică”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Cazul a fost raportat la DSPMB de către unitatea sanitară, care nu a raportat mai departe la INSP, conform metodologiei, din cauza ”unor deficienţe tehnice generate de procesul de mutare a sediului DSPMB”.

Ulterior, Grupul de Comunicare Strategică a explicat că ”deficienţe tehnice înseamnă că de pe numărul de fax la care se raporta iniţial nu a fost luat raportul, din cauza procesului de mutare a sediului DSPMB”.

Citeste si: 1.500 de decese din cauza coronavirusului, înregistrate în statul New York

Ulterior, Grupul de Comunicare Strategică a transmis precizări din partea managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

”Au fost confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus (COVID-19) 27 de persoane, din care 17 cadre medicale şi 10 pacienţi. De la nivelul SUUB s-au prelevat în total aproximativ 500 de probe biologice, iar pentru o parte dintre acestea (20%) se aşteaptă rezultate”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Testarea a fost declanşată în 22 martie, la nivelul personalului medical şi a pacienţilor, observându-se o creştere în dinamică a rezultatelor pozitive pentru aceste categorii din SUUB.

Citeste si: România poate ajunge în situația Italiei. „Pentru țara noastră va fi un dezastru”


”Odată cu creşterea numărului de cazuri pozitive a fost constatată o creştere semnificativă a cazurilor cu rezultat incert, precum şi a apariţia unor rezultate pozitive la testul pentru noul coronavirus la pacienţi şi personal medical în cazul cărora rezultatul iniţial a fost negativ.  Urmare a solicitării managerului SUUB, care a remarcat prin testare evoluţia epidemiologică, DSPMB a demarat o anchetă epidemiologică extinsă”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.

În urma anchetei s-au convenit măsuri urgente propuse de către spital şi avizate de DSPMB cu aplicare imediată, pentru a preveni răspândirea virusului. Cei 10 pacienţi au fost transferaţi, conform protocolului, către spitalele din Capitală care gestionează pacienţi infectaţi cu noul coronavirus (COVID-19).

Numărul deceselor la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns astfel la 79.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si