Coronavirus: un nou prag depășit în Statele Unite. Peste 250.000 de decese

Coronavirus: un nou prag depășit în Statele Unite. Peste 250.000 de decese

Țara cea mai lovită de pandemie de pe întreaga planetă, Statele Unite ale Americii, au depășit pragul incredibil de 250.000 de decese asociate noului coronavirus, informează presa internațională.

America a atins miercuri pragul de 250.000 de decese cauzate de COVID-19 de la începutul pandemiei, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins . Este îngrijorător faptul că epidemia a înregistrat pe continentul nord-american o recrudescenţă în ultimele săptămâni.

Statele Unite sunt de departe cea mai afectată din lume de COVID-19, înaintea Braziliei şi a Indiei. Aici s-au înregistrat în medie în fiecare zi peste o mie de decese în ultimele două săptămâni.

Citeste si: Vaccinul anti-coronavirus ar putea ajunge în România încă din decembrie, spune Ludovic Orban

Coronavirus: un nou prag depășit în Statele Unite

Confruntate cu o nouă accelerare a epidemiei, multe state şi metropole din SUA au reintrodus restricţii, în apropierea sărbătorii de Thanskgiving, potrivit Agerpres. Sărbătoarea este marcată de obicei de reuniuni de familie şi numeroase deplasări în toată ţara.

America a înregistrat acum 250.029 de decese, conform bilanțului Universității Johns Hopkins, de departe cel mai mare număr de morți la nivel național. La nivel mondial, peste 1,3 milioane de oameni au murit până acum și peste 55 de milioane au fost infectați cu virusul de când a apărut pentru prima dată în China la sfârșitul anului trecut.

Joe Biden: „Mulţi alţi oameni ar putea muri dacă Trump va bloca în continuare cooperarea”

Preşedintele ales Joe Biden a afirmat, luni, că ”mulţi alţi oameni ar putea muri” dacă preşedintele Donald Trump va continua să blocheze eforturile de a planifica transferul puterii, în timp ce pandemia de coronavirus se agravează, el adăugând că nu va ezita să se vaccineze.

Biden a mai spus că liderii de afaceri şi de sindicat au semnalat dorinţa de a coopera pentru a reface economia americană afectată de pandemie, însă a subliniat că mai întâi este nevoie ca pandemia de COVID-19 să fie adusă sub control şi a cerut Congresului să adopte programul de măsuri de

susţinere.

El a cerut o cooperare bipartizană împotriva pandemiei şi a îndemnat Congresul să adopte programul de sprijin în pandemie. Discuţiile despre o astfel de legislaţie s-au oprit cu luni de zile înainte de alegerile din 3 noiembrie.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri