Crăciun Fericit 2022. Dacă nu puteți să faceți personal urările de Crăciun, un telefon sau un mesaj este de ajuns pentru a vă bucura inima în zi de sărbătoare. 

Cele mai frumoase imagini pentru Naşterea Domnului

„Lumina Nașterii Lui Iisus se întinde de la o casă la alta, de la o inimă la alta, iar căldura şi bucuria Crăciunului ne aduce pe toţi mai aproape! Crăciun Fericit!”

„E sărbătoare! Bucură-te de pace, lumină și căldură alături de cei dragi ție. Dăruiește din toată inima și deschide-ți sufletul pentru a primi dragoste și fericire. Lasă-ți sufletul să renască și trăiește fiecare zi ca pe un dar neprețuit.”

„De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere ştiind că dacă avem credinţa drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri!”

„Fie ca Naşterea Domnului să va lumineze sufletele şi casa, sa aveţi parte de sănatate, belşug şi fericire!”

„Înconjoară-te de familie şi prieteni, bucură-te de glasurile colindătorilor şi de dansul fulgilor de nea. Astfel, spiritul Crăciunului te va însoţi tot anul şi dragostea pe care o dăruieşti celorlalţi ţi se va întoarce înzecit. Sărbători Fericite!”

Citește și: Biscuiți de Crăciun cu scorțișoară și zahăr pudră. O reţetă delicioasă

„Minunatele nopţii ale Crăciunului, colindelor şi datinilor strămoseşti să vă găsească la ceas de bucurie alături de oaspeţii cei dragi. Vă doresc tot binele, gândurile bune şi curate să vă însotească pretutindeni, fericirea şi succesul sa va fie mereu alături!”

„E vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea naşterii Mântuitorului cuprinde sufletele şi le înnobilează. Fie ca Magia Sărbătorilor de iarnă, cu zvon de cântece şi clopoţei, să aducă fericire, sănătate şi bunăstare în căminul tău.

Sărbatori fericite!”

„În cupa de cristal a Crăciunului adaug o picătură de bunătate şi linişte astfel încât magia Sfântului Crăciun să te plimbe pe voalul credinţei şi a bucuriei ca s-a născut pentru noi Iisus Cristos.”

„Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor şi cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire şi fericire. Sărbători fericite!

„Mă bucur că ești lângă mine și sper să petrecem împreună un Crăciun de neuitat cu colinde și bucurii! Ești cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-am primit vreodată și îți mulțumesc că exiști!”

Citeste si: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Ce a spus public Radu Ștefan Bănică despre Andreea Marin?! „Află ea după”. Nu s-a ferit și a recunoscut asta și despre Violeta- wowbiz.ro

„Pe la colţuri unii spun, că există Moş Crăciun. Că i-aţi scris şi c-o sa vină, să v-aducă-n pumni lumină! Lângă brad şi lângă foc, să v-aducă mult noroc!

„Fie ca Pruncul născut în ieslea din Bethleem să vă umple casele şi vieţile cu bucurie, sănătate şi multă înţelepciune pentru anul care vine. Crăciun fericit!”

„Cu colinde de Crăciun, vă doresc un an mai bun şi cu dragostea creştină, să primiti în dar lumină, zurgălăi de flori de gheaţă, mult noroc s-aveti în viaţă. La Multi Ani cu Sănătate!

Mesaje de Crăciun 2022

„Credința face orice posibil, speranța ne dă putere să continuăm, dragostea face ca orice să fie frumos. De Crăciun, vă urez să le aveţi pe toate! Sărbători fericite!”

„Moş Crăciun bate la uşă, scoate mâna din mănuşă şi vă dă din palma lui darurile cerului, lângă brad şi lângă foc să vă umple de noroc!”

„E sărbătoare! Bucură-te de pace, lumină si căldură alături de cei dragi tie. Dăruieşte din toata inima si deschide-ţi sufletul pentru a primi dragoste si fericire. Lasă-ti sufletul să renască si trăieste fiecare zi ca pe un dar nepretuit.”

„Fie ca aroma de brad, portocala, colindele, cozonacul cald și mirosul de iarnă să vă umple inimile de bucurie şi sufletele de linişte. Sărbători fericite!”

„Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor si cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire si fericire. Sărbători fericite!”

„Învaţă să culegi din fiecare Crăciun sfinţenie, bucurie, lumina pe care să o împarti tot anul cu cei dragi!”

„Să ningă în noaptea de Craciun cu vise împlinite! Învaţă să visezi, păşeşte dincolo de real, Crăciunul face minuni!”

„Moşul vine cam tiptil, niciodată nu-l simţim, dar de fiecare dată, lasă-n fiecare poartă fericire, bucurie, sănătate pe vecie! Crăciun fericit!”

„Sfintele Sărbători de Crăciun să vă aducă sănătate, putere de muncă şi multe satisfacţii alături de cei dragi. Crăciun fericit!”

Citeste si: Teoria Ștefaniei cu privire la descalificarea iubitului ei din Casa Iubirii. “Este cineva.”- kfetele.ro

Citeste si: Principala ipoteză a anchetatorilor în cazul tragediei din Cluj. O familie întreagă, descoperită moartă în curtea din spatele casei- radioimpuls.ro

„Sfintele Sărbători de Craciun să vă aducă fericire câta poate moşul să ducă, bucurie, cât pot spiriduşii să care şi multă dragoste: câta pot renii să zboare!”

„Sărbătorile să vă găsească veseli, fericiţi şi multumiţi de realizările din acest an! Vă doresc ceea ce-mi doresc şi mie: sănătate, că-i mai bună decât toate!”

„Cel mai mare dar pe care ni-l poate aduce Crăciunul sunt o familie fericită şi prieteni dragi aproape. Crăciun fericit!”

„Una dintre bucuriile Crăciunului este să te gândeşti la persoanele speciale din viaţă si tu esti una dintre acele persoane minunate! Să ai un Crăciun fericit!”

„În prag de sărbători, cu pacea, lumină și căldură în suflet, vă doresc sa aveți parte de zile minunate, de un Moș darnic și bun. Crăciun fericit și La multi ani!”

„Sărbători fericite cu bucurii și împliniri alături de cei dragi! Să vă găsească Moșul cu masa bogată și sufletul curat!”

„Crăciun fericit pentru cei mai buni părinti din lume! Vă mulțumesc că ați fost alături de mine de fiecare dată când am avut nevoie. Crăciun fericit, mamă și tată!”

„Un gând bun, o inima curată, un zâmbet pe a voastră față, vorbe de duh și pace în sufleteste tot ce vă doresc de sărbători și în anul care vine! ”

„Miros de brad, parfum de flori, bat în ferestre urători, clipesc pe cer mii de culori, fiți fericiți de sărbători, acum și în anii următori, dragi părinți! ”

Citește și: Felicitări de Crăciun pentru Whatsapp: Mesaje și imagini cu text pe care le poți trimite cu ocazia sărbătorilor de iarnă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si