Cresc alocațiile! Anunțul oficial a fost făcut. Cât vor primi copiii

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020, proiectul fiind aprobat luna trecută, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaților.

R.B., miercuri 13 noiembrie 2019 , 17:35

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Camera Deputaților a adoptat, pe 15 octombrie, decizional, proiectul de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Parlamentul a votat în unanimitate proiectul deputatului Robert Sighiartău privind indexarea anuală a alocaţiilor copiilor cu rata inflaţiei. ”A fost greu, dar s-a terminat cu bine. Mulţumesc tuturor părinţilor şi copiilor pentru susţinere”, a transmis deputatul liberal.

”Am reuşit! Încă o victorie pentru copiii României! Alocaţiile copiilor vor creşte anual din ianuarie 2020. Parlamentul României a votat în unanimitate propunerea mea legislativă de indexare a alocaţiilor de stat pentru copii cu rata inflaţiei. Din 2020, anual, alocaţiile vor creşte pentru a acoperi inflaţia şi pentru a le asigura copiilor o alocaţie cât mai decentă”, a scris, marţi, pe Facebook, Robert Sighiartău.

Citeste si: Alocații mai mari pentru copii. Decizie de ultimă oră

Acesta a afirmat că se bucură că a reuşit să treacă şi cel de-al doilea proiect care vizează alocaţiile copiilor.

”Mă bucur că am reuşit să duc până la capăt cele două proiecte. A fost greu dar s-a terminat cu bine. Mulţumesc tuturor părinţilor şi copiilor pentru susţinere!”, a mai transmis deutatul liberal.

Plenul Parlamentului a adoptat, în februarie 2019, un amendament la Legea bugetului care prevedea majorarea alocaţiilor începând cu data de 1 martie. Astfel, copiii de până la doi ani primesc câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 de lei cât era alocaţia anterior, iar cei de până la 18 ani primesc 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau anterior.
Amendamentul a fost depus de deputatul liberal Robert Sighiartău.

Citeste si: Copii care nu merg la școală nu vor mai primi alocații. Ce schimbări aduce anul 2020

”Un amendament susţinut de cei 4,3 milioane de copii care trăiesc în România. Avem o alocaţie de 84 de lei, asta înseamnă 2 lei pe zi. O bătaie de joc pentru că, în UE, ne situăm pe ultimul loc, deşi, din punct de vedere demografic, stăm extrem de prost. Rata natalităţii este cea mai scăzută din ultimii o sută de ani, iar voi, prin măsurile voastre, aţi reuşit să trimiteţi în Diaspora numai anul trecut peste 300.000 de români. Vă cer respectuos, în numele copiilor şi al viitorului României, să votaţi acest amendament. Nu aveţi absolut nicio scuză să nu votaţi acest amendament”, a spus deputatul liberal în plenul Parlamentului.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si