Ministrul Muncii a anunțat ce se întâmplă cu creșterea punctului de pensie

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că ar fi "ideal" ca prezentarea situaţiei economice şi bugetare să se facă la sfârşitul acestei luni, pentru a se putea anunţa cât mai curând procentul cu care va fi majorat punctul de pensie.

Author: I.C. miercuri 03 iunie 2020 , 07:10

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"Suntem pentru creşterea pensiilor, eu m-am exprimat şi public, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare, care ar trebui raţionalizate. Nu aici aş face o raţionalizare, cât în alte cheltuieli din sistemul public”, susţine ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a afirmat că îşi doreşte ca Guvernul să comunice "în cel mai scurt timp posibil” decizia referitoare la majorarea punctului de pensie. 

Citeste si: Nicuşor Dan, despre testarea în masă a locuitorilor Capitalei: „O risipă inutilă de bani”

"Părerea mea este că, cu cât mai repede această comunicare, cu atât mai respectuos faţă de oameni pentru că discuţia trenează. E adevărat, lucrurile au fost într-o continuă evoluţie în această perioadă în care s-au închis activităţi ca urmare a efectelor pandemiei. Nimeni nu avea cum să prevadă că se va ajunge la această situaţie, lucrurile încep să-şi revină, dar încă în acest moment sunt în evoluţie, cert este că trebuie să tragem linie şi să vedem care este situaţia şi, în cea ce mă priveşte, consider că ar trebui să fie acest bilanţ al încasărilor la buget şi al situaţiei economiei cât mai devreme cu putinţă, ideal la sfârşitul lunii iunie, dar rămâne să vadă Ministerul Finanţelor

când este momentul comunicării”, a declarat Alexandru, marţi seară, la B1 Tv. 

Ea a spus că este adepta reducerii cheltuielilor din alte zone ale sistemului bugetar, nu de la pensii. 

"Şi eu şi colegii mei suntem pentru creşterea pensiilor, eu m-am exprimat şi public, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare, care ar trebui raţionalizate. Nu aici aş face o raţionalizare, cât în alte cheltuieli din sistemul public”, a mai spus Alexandru. 

Citeste si: Mădălina Crețan, adevărul despre moartea soțului ei: "A avut perioade în care s-a chinuit" Iris, fiica lui Nosfe, a presimțit moartea tatălui său- kanald.ro

Citeste si: Ce se întâmplă cu Theo Rose în ultimul trimestru?! Artista, în lacrimi: „Copilul meu nu știu ce are”- wowbiz.ro

Ea a menţionat că angajaţii aflaţi în subordinea Ministerului Muncii sut pregătiţi pentru recalcularea pensiilor.

Citeste si: Tribunalul Bucureşti: Fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, eliberat condiţionat din închisoare

"Casele de pensii sunt pregătite pentru ceea ce legea are acum ca prevedere în vigoare. Urmează să vedem în baza calculelor rezultând din încasările la buget, care este posibilitatea bugetară, ce suportă bugetul la acest moment”, a adăugat Violeta Alexandru.

Ea a precizat că premierul Ludovic Orban a cerut să se facă o proiecţie nu doar pentru anul în curs, ci şi pentru anii următori în ceea ce priveşte majorarea punctului de pensie. 

"Şi eu pledez pentru o decizie care să se ia într-un orizont de timp de câteva săptămâni de acum încolo, cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a mai afirmat aceasta. 

Citeste si: „S-a chinuit!” Văduva artistului a rupt tăcerea despre moartea lui Nosfe și a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, în ultimele sale clipe!- kfetele.ro

Citeste si: Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, dezvăluiri neașteptate despre artistă:”Lumea a judecat-o foarte greșit, fără să se știe motivul. Vrea copii”- radioimpuls.ro

În ceea ce priveşte situaţia şomajului, ministrul Muncii a spus că sprijinirea şomajului tehnic are ca rol tocmai păstrarea legăturii de colaborare dintre angajator şi angajat.

Citeste si: Horațiu Moldovan: „Am trecut de vârf”. Cum vom putea merge în concediu

"Contractele suspendate sunt în descreştere evidentă, revin în activitate aceşti oameni, economia începe să dea semne bune şi pentru cele care sunt în continuare întrerupte le ajutăm în continuare”, a adăugat Alexandru.

Ea susţine că mai sunt domenii în care activitatea presupune participarea unui public numeros, cum ar fi concertele, activităţile sportive, Alexandru afirmând că "lista se scurtează pe măsură de ce ridică restricţiile”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si