Un cioban de 26 de ani din localitatea Tichindeal, judetul Sibiu, a fost retinut pentru 24 de ore si este cercetat pentru omor, dupa ce si-a ucis colegul in varsta de 56 de ani, lovindu-l cu o bata in cap.
Surse judiciare au declarat, marti, pentru News.ro, ca un tanar de 26 de ani din localitatea tichindeal, judetul Sibiu, este cercetat pentru omor.
Tanarul este cioban la o stana din localitate, iar in cursul serii de luni si-a lovit un coleg in varsta de 56 de ani cu o bata in cap, in timpul unui conflict spontan.
Barbatul mai in varsta a murit, iar tanarul a fost retinut pentru 24 de ore.
Dosarul a fost preluat de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu, iar procurorii incearca sa afle motivul altercatiei dintre cei doi.