Caz şocant la Piteşti. Un poliţist de la Combaterea Crimei Organizate şi fiul lui de trei ani au fost găşiţi morţi în apartament.
Alerta la 112 a fost dată de fosta soţie a acestuia. Din primele informaţii, se pare că bărbatul şi-a împuşcat copilul, apoi s-a sinucis. Poliţistul în vârstă de 29 de ani era în divorţ. Soţia acestuia este tot poliţist, la Serviciul Economic.
Soţia bărbatului, angajată în cadrul Serviciului Economic din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, a fost cea care a sunat la 112 solicitând deblocarea uşii apartamentului din Piteşti în care se aflau soţul şi copilul său, în vârstă de 3 ani, au declarat surse judiciare pentru News.ro.
Cei doi aveau custodie comună asupra copilului.La faţa locului sunt poliţiştii care au deschis o anchetă, alături de un procuror.
Bărbatul fusese supus ultima dată testării psihologice în cursul acestui an, trecând fără probleme evaluarea.
Ştire în curs de actualizare