Crina are 40 de ani și este şofer de TIR în Spania. Dar românca a reușit să îi lase pe toți muți de uimire când au văzut-o: „La început, colegii mă apelau prin staţie să mă opresc cu ei la o cafea”.
Crina Micnescu este din Gorj, are 40 de ani și lucrează ca șofer profesionist în Spania. Pasiunea pentru mașini a moștenit-o de la tatăl ei, care era șofer profesionist.
„Eram copil şi tata mă lua cu el în cursă. Îmi doream să devin şi eu şofer ca tatăl meu şi să conduc maşini aşa de mari. Nu mi-a fost teamă. Mă consider mult mai în siguranţă în TIR decât într-o maşină mică.
Femeia cutreieră țara-n lung și-n lat și povestește amuzată reacțiile pe care le aveau bărbații când vedeau o prezență blondă la volanul tirului: „Am făcut curse în Ardeal.
Duceam de la Târgu Jiu paleţi şi apoi încărcam BCA şi mergeam prin Ardeal, iar de acolo luam adeziv şi duceam la depozitele de prin Târgu Jiu. La început, colegii mei au avut tot felul de reacţii, pentru că erau surprinşi şi mă apelau pe staţie ca să mă opresc cu ei la o cafea. Încet-încet au început să mă cunoască. Am fost prin toată ţara. Cei de la depozitele unde trebuia să duc marfa au fost cei mai uimiţi să mă vadă la volan. Îi sunam la telefon să-i întreb unde trebuie să ajung, iar ei îmi spuneau să le dau şoferul la telefon. Când ajungeam la depozit mă aşteptau toţi, începând de la femeia de serviciu şi până la şefi, pentru că nu credeau“.