Cristi Pulhac a făcut-o să plângă pe soţia lui! Faimosul, gest romantic, din Republica Dominicană

Soţia lui Cristi Pulhac, frumoasa Raluca a împlinit, în urmă cu câteva zile, 30 de ani, iar momentul a fost marcat aşa cum se cuvine şi de Faimos care, deşi aflat la mii de kilometri distanţă, în Republica Dominicană, la filmăriule Exatlon, nu a uitat să îi facă o urare cu totul şi cu totul specială.

Webeditor: E. V. luni 19 noiembrie 2018 , 08:36

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+


Mai exact, după ce a reuşit să obţină trei puncte în jocul pentru vilă şi, mai mult decât atât, să aducă astfel victoria Faimoşilor împotriva Războinicilor după o lungă perioadă de ”secetî”, Cristi Pulhac, asistat de echipa lui, au început să îi cânte ”La mulţi ani” soţiei sale.

 

 

”Am fost mai impresionată ca oricând. A fost cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi. Adică, dacă îmi cumpăra ceva frumos nu aş fi fost atât de fericită ca în momentul în care am văzut că el se gândeşte la mine şi la mai bine de trei luni de când a plecat acolo. Şi, poate şi mai important, mi-a dovedit că vorbeşte despre mine, pentru că altfel nu ar fi cântat întreaga echipă. În orice caz, am fost impreisonată până la lacrimi şi foarte mândră de un asemenea soţ”, ne-a spus, î exclusivitate, Raluca Pulhac.
Mai mult decât atât, recunoaşte Raluca, faptul că Faimosul, alături de echipa lui, a reuşit să se mute, din nou, în vilă, i-a luat o piatră de pe inimă. ”Sunt bucuroasă că, măcar pentru câteva zile, Cristi stă relaxat. Chiar dacă nu e aici, să petrecem împreună de ziua mea, chiar în momentul în care am împlinit 30 de ani, a reuşit să ajungă la vilă, să doarmă şi el bine, se se mai odihnească, iar asta e tot ce mă interesează.

Să îi fie lui bine, pentru că eu îl aştept acasă cu mult drag… Ştiu că i-a fost greu şi sunt tare fericită că a depăşit acea perioadă critică cu ajutorul lui Yamato şi al lui Mirel, acum sunt convinsă că va veni ultimul de acolo ”, ne-a mai spus, sufocată de emoţii, frumoasa soţie a Faimosului.


Faimosul Cristi Pulhac de la Exatlon şi-a cucerit soţia cu optimismul său

”Pe Cristi l-am văzut prima dată la o masă într-un restaurant, eram amândoi cu  prietenii, o parte din ei fiind prieteni comuni”, povesteşte, zâmbind nostalgică, frumoasă Raluca, soţia Faimosului. Culmea, Cristi Pulhac, deşi o plăcea, părea să fie uşor timid, fiind de faţă mai multă lume. “Nu am interacţionat prea mult, îmi amintesc că am schimbat câteva vorbe şi atât. Dar mi-a atras atenţia fiind foarte carismatic”, mai spune ea. Şi, că un făcut, destinul i-a adus, la doar câteva zile, faţă în faţă, din nou. “La câteva zile distanţă, eram cu maşina şi căutăm un loc de parcare pe un bulevard din Bucureşti. Mi-a ieşit el în cale, m-a salutat, m-a întrebat ce fac şi s-a oferit să mă ajute cu locul de parcare. Apoi m-a invitat in oraş şi, încet-încet, am început să ne cunoaştem”, ne-a spus Raluca.
 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Lidia Buble și celebrul actor Harlys Becerra și-au spus adio! Care este, de fapt,... Lidia Buble și celebrul actor Harlys Becerra și-au spus adio! Care este, de fapt, motivul despărțirii
spotmedia.ro
Dacia Spring a primit doar o stea la testul Euro NCAP Dacia Spring a primit doar o stea la testul Euro NCAP
spotmedia.ro
O gumă de mestecat ar putea împiedica transmiterea Covid O gumă de mestecat ar putea împiedica transmiterea Covid
b1.ro
Când a cerut-o Liviu Dragnea pe Irina Tănase de soție și ce spunea blondina despre... Când a cerut-o Liviu Dragnea pe Irina Tănase de soție și ce spunea blondina despre nuntă, cu doar câteva săptămâni înainte de despărțire
infoactual.ro
Previziunile lui Nostradamus îngrozesc. Anul în care începe Al Treilea Război Mondial Previziunile lui Nostradamus îngrozesc. Anul în care începe Al Treilea Război Mondial
infoactual.ro
Urmează 13 ani cruciali. Carmen Harra: În calendarul mayaş se spune că e sfârşitul lumii Urmează 13 ani cruciali. Carmen Harra: În calendarul mayaş se spune că e sfârşitul lumii
evz.ro
Șoc triplu pentru Dragnea! N-a fost suficient că l-a înșelat. Irina Tănase i-a mai dat... Șoc triplu pentru Dragnea! N-a fost suficient că l-a înșelat. Irina Tănase i-a mai dat o lovitură
doctorulzilei.ro
Reprezentant ONU: Vaccinarea forțată nu este acceptabilă. Trebuie respectate drepturile... Reprezentant ONU: Vaccinarea forțată nu este acceptabilă. Trebuie respectate drepturile omului
romaniatv.net
Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian a răbufnit după acuzațiile familiei artistului:... Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian a răbufnit după acuzațiile familiei artistului: Numai minciuni! Nu mi-a făcut niciun act că nu știa că va muri!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si