Emoţii pentru Cristian Pomohaci la început de nou an. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei în cazul de evaziune fiscală a fostului preot nu a primit încă girul unui judecător, aşa că acesta nu poate fi încă sigur că scapă doar cu pedeapsa ”negociată” cu procurorii: un an de închisoare cun suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

O solicitare a procurorilor a fost înaintată Tribunalului Mureş, însă ceea ce părea o simplă formalitate (de cele mai multe ori judecătorii ”merg pe mâna” procurorilor şi sunt de acord cu soluţia dispusă de aceştia) s-a transformat într-un proces de durată.

Astfel, acţiunea de sesizare cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a ajuns la judecători în septembrie 2018, prima înfăţişare a avut loc în noiembrie când s-a stabilit că procedura de citare a inculpatului nu a fost respectată. Un al doilea termen a fost stabilit în decembrie însă şi acesta s-a încheiat cu o amânare. Emoţiile lui Pomohaci ar putea totuşi să se încheie pe 1 februarie 2019, atunci când e stabilită o nouă şedinţă de judecată.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Crsitian Pomohaci a recunoscut prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei că în perioada ianuarie 2012 –

octombrie 2017 s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale din chirii în valoare totală de 684.487 lei (152.883 euro). Pomohaci a fost de acord să plătească prejudiciul în schimbul unei pedepse cu suspendare. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si