Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a răspuns criticilor primite de la Ministerul Sănătății după ce a efectuat mai multe controale în blocurile alimentare ale spitalelor.
ANPC, sub conducerea lui Cristian Popescu Piedone, a realizat în ultimele zile controale la restaurantele și magazinele din mai multe centre comerciale, dar și din spitale.
Mai exact, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat controale în blocurile alimentare de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
După ce a anunțat că la Spitalul Elias s-au descoperit mai multe nereguli, printre care alimente expirate, frigidere murdare şi porţii de mâncare mult mai mici decât ar fi trebuit, fiind aplicate sancţiuni în valoare totală de 30.000
„Ministerul Sănătăţii este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecţia Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătăţii publice”, a transmis Ministerul Sănătății, potrivit digi24.ro.
Cristian Popescu Piedone a răspuns criticilor primite de la Ministerul Sănătății, în urma controalelor ANPC
Răspunsul lui Cristian Popescu Piedone după ce a fost criticat de Ministerul Sănătății:
„Domnul ministru Rafila, în persoană, este și el un consumator, chiar dacă ești ministru sau dacă ești bolnav. Faptul că Direcția de Sănătate Publică este direct sub Ministerul Sănătății și controalele Direcției de Sănătate Publică au anumite prerogative, în sensul că inspectează igiena, inspectează buna... dar nu au atribuții de a cântări marfa pe care o mănâncă bolnavul, prescrisă de medicul specialist într-o rețetă, în funcție de boala cu care este internat sau majoritatea bolnavilor internați, trebuie să le prescrie o anumită cantitate de proteină vegetală, zaharuri, fără zaharuri, în funcție de regimul administrat printr-o rețetă care bucătarul trebuie să o pună în practică ”, a declarat Cristian Popescu Piedone, după criticile Ministerului Sănătății.
Președintele ANPC a declarat că a descoperit probleme în blocurile alimentare din spitale, dar a lăudat, de altfel, Spitalul Municipal de Urgență, unde blocul alimentar a fost exemplar.
Citește și: VIDEO ANPC a descoperit nereguli și în spitale. Reacția Ministerului Sănătății
„S-au constatat. Avem și un bloc alimentar care am zis că l-am dat ca exemplu, este Spitalul Municipal de Urgență, unde blocul alimentar a fost exemplar.