După scandalul suspendării zborurilor de către compania aeriană Blue Air, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, miercuri, că a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air.
UPDATE
Marți, 9 septembrie, a fost anunțat faptul că Blue Air va avea conturile deblocate, după ce a sistat toate zborurile. Compania are o datorie de 28 de milioane de lei la stat.
Administrația Fondului Pentru Mediu a stabilit eșalonarea datoriei companiei aeriene pe 12 luni.
”În urma solicitării transmise în dimineaţa zilei de 7 septembrie 2022, de eşalonare la plată a obligaţiilor restante la Fondul pentru Mediu şi a transmiterii documentaţiei necesare pentru începerea procedurii de eşalonare, în conformitate cu prevederile
ȘTIREA INIȚIALĂ
Mii de români sunt "prizonierii" unui război care se poartă între compania aeriană Blue Air și autoritățile române, după ce operatorul aerian a anunțat sistarea tuturor zborurilor până la data de 12 septembrie. Motivul
A fost convocată celula de criză
Premierul Nicolae Ciucă a convocat marți seară celula de criză la nivelul Guvernului pentru rezolvarea rapidă a situației. S-a declarat prioritară aducerea în țară a cetățenilor români aflați în afara granițelor.
Astfel, românii aflați pe aeroporturile din străinătate își pot anunța prezența și pot solicita sprijin la secțiile consulare de la ambasadele României din țările respective.
Citeste si: Anunțul momentului în criza Blue Air. Compania cere reeșalonarea datoriilor
Numărul de telefon unic poate fi găsit pe pagina Guvernului și a MAE. La acest număr de telefon, românii aflați pe aeroporturile din străinătate „ îşi pot semnala prezenţa şi pot solicita asistenţă consulară şi să solicite sprijin pentru a ajunge acasă. Numărul de telefon care le este pus la dispoziţie este 0040 751 084 537”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Citeste si: MAE: Peste 620 de români afectaţi de anularea zborurilor Blue Air au solicitat sprijin să revină în ţară
Potrivit Ministerul Afacerilor Externe, peste 620 de români afectaţi de anularea zborurilor Blue Air, au solicitat până marţi noaptea, ajutor pentru a reveni în țară.
„ MAE informează că, până la acest moment, au fost recepţionate semnalări din partea unor cetăţeni români afectaţi de anularea zborurilor din Cehia, Cipru, Croaţia, Grecia, Israel, Norvegia, Portugalia, Spania şi Regatul Unit.
Guvernul a alocat 5 milioane de lei pentru TAROM
Sorin Grindeanu a explicat că există un Regulament european pentru toate companiile aeriene. Potrivit acestui regulament, atunci când sunt anulate curse, când sunt întârzieri foarte mari, clienții companiei pot acționa și să își recupereze banii.
„Am discutat cu domnul ministru Tanczos Barna şi mi-a spus că această soluţie pe care au adoptat-o este urmare a unui lung şir de discuţii avute cu cei de la Blue Air. Blue Air nu era forţat să oprească zborurile. Această poprire nu duce automat la întreruperea zborurilor. Situaţia de la Blue Air nu a apărut peste noapte, au fost semnale în trecut ”, a mai spus ministrul Transporturilor.
De asemenea, miercuri dimineață, Guvernul a decis că va aloca 5 milioane de lei companiei TAROM, pentru a trimite aeronave să aducă acasă românii afectaţi de decizia companiei Blue Air de a opri zborurile până luni.
Blue Air a depus a doua cerere de reeșalonare a datoriilor
Sorin Grindeanu a mărturisit că România va acționa în instanță compania Blue Air pentru a recupera sumele de bani pe care statul le-a cheltuit pentru a aduce pasagerii afectați de anularea zborurilor acasă, dar și pentru alte sume de bani lăsate la voia întâmplării.
Citeste si: Zboruri anulate Blue Air: Ce poţi să faci dacă eşti afectat de suspendarea curselor companiei aeriene?
În plin scandal legat de anularea fără o informare prealabilă a tuturor zborurilor companiei, Blue Air a depus la Ministerul Mediului a doua cerere de reeșalonare a datoriilor către statul români.
Miercuri dimineață a început la Agenția Fondului de Mediu (AFM) ședința pentru a discuta o nouă cerere de reeșalonare a datoriei de 28 milioane lei a companiei, conform G4media.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.