
Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a fost recent primit la palatul Cotroceni de Klaus Iohannis
Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, prezent la Bruxelles, la ședința Consiliului European, unde se află și Klaus Iohannis, a făcut declarații cu privire la situația tensionată dintre țara sa și Rusia ca urmare a blocării tranzitului către Kalinigrad.
Gitanas Nauseda a declarat că aşteaptă din partea Comisiei Europene să clarifice cu ''mai multă precizie'' cum trebuie aplicate sancţiunile împotriva Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.
Citeste si: "Cel mai periculos loc din lume". Un mic orășel din țara NATO vecină cu Rusia, amenințată de Putin
După aplicare acestor restricții, Lituania a blocat parţial tranzitul de mărfuri către enclava rusă Kaliningrad, iar Kremlinul a amenințat cu represalii.
Președintele Lituaniei: "E necesară stabilirea normelor cu mai multă precizie''
''Lituania nu introduce propriile sale sancţiuni. Noi doar respectăm normele stabilite de Uniunea Europeană şi aplicăm sancţiunile în baza acestor reguli. Aşadar, este desigur necesară stabilirea normelor cu mai multă precizie'', a spus Nauseda într-o declaraţie acordată presei înaintea summitului european de la Bruxelles.
This is a historical #EUCO meeting where European leaders can turn the green light on for 🇪🇺 candidate status for Ukraine 🇺🇦.
It's a very important political signal to heroic Ukrainian nation which is bravely fighting not only for their own freedom but for our common values. pic.twitter.com/GQcg7pugNg — Gitanas Nausėda (@GitanasNauseda) June 23, 2022
Președintele Nauseda a precizat că noile tensiuni cu Rusia provocate de restricţiile aplicate tranzitului către Kaliningrad nu sunt ''o temă între Lituania şi Rusia, ci una între UE şi Rusia''.
Muncă de noapte la planul de detensionare a crizei cu Rusia
Rusia a ameninţat cu represalii dacă Lituania nu ridică ''blocada'' şi nu restabileşte ''imediat'' accesul pe teritoriul lituanian pentru transporturile către enclava sa Kaliningrad. ''Vor exista măsuri de răspuns care acum sunt în proces de evaluare'', a declarat miercuri vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov.
''Suntem în contact strâns cu autorităţile lituaniene şi le vom oferi orientări suplimentare'', a notat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Executivul european a lucrat toată noaptea de miercuri spre joi la planurile menite să detensioneze această criză, din cauza temerilor că ea ar putea escalada rapid, afirmă mai mulţi diplomaţi şi oficiali europeni citaţi de Politico.eu.
Ukraine is destined to win this war. Lithuania is a strong supporter of 🇺🇦. We believe that its future is in the European Union. Ukraine will implement all the necessary reforms.
— Gitanas Nausėda (@GitanasNauseda) June 23, 2022
Let's send them a clear signal – they deserve the 🇪🇺 candidate status. pic.twitter.com/HgVrqx4DPK