Cum a reușit o îngrijitoare româncă să pună pe fugă o întreagă bandă de hoți? Oamenii legii fac apel la locuitori pentru a-i găsi
O îngrijitoare româncă, în vârstă de 56 de ani, a reușit să pună pe fugă niște hoți care au pătruns în casa pensionarului pe care îl avea în grijă. Totul a avut loc în localitatea Volders, districtul Innsbruck-Land (Tirol) din Austria.

Cum a reușit o îngrijitoare româncă să pună pe fugă o întreagă bandă de hoți? Oamenii legii fac apel la locuitori pentru a-i găsi
[Sursa foto: istock.com]In articol:
Potrivit jurnaliștilor de la Kronen Zeitung, în seara zilei de joi, 16 martie, în jurul orei locale 21:00, infractorii au forțat ușa balconului imobilului acolo unde românca în vârstă de 56 de ani este angajată să aibă grijă de un pensionar tirolez.
Imediat ce a auzit sunete suspecte venind de pe unul din holuri, femeia s-a dus să verifice dacă totul este în regulă și să vadă care este sursa acelor zgomote. În momentul când a ajuns pe holul respectiv, românca i-a văzut pe hoți și a început să țipe cât au ținut-o plămânii.
Românca de 56 de ani a pus hoții pe fugă țipând din răsputeri
Speriați de strigătele disperate ale îngrijitoarei, hoții au fugit pe o ușă care dă în spatele casei și s-au făcut rapid nevăzuți.
Citeste si: Soțul milionar al Alinei Vidican, cadou de sute de mii de dolari pentru ea! Nu se uită la bani- wowbiz.ro
În urma apelului făcut de româncă la numărul de urgență, la fața locului au ajuns polițiștii, care, din nefericire, nu au putut lua urma hoților. „Măsurile de căutare imediată au fost, din păcate, fără succes”, au transmis anchetatorii.
Citește și: Colet cu droguri, expediat printr-o firmă de curierat. Două persoane au fost reținute
Pentru un moment nu este clar dacă ceva a fost furat din apartamentul bătrânului în timpul spargerii.
În prezent, oamenii legii speră în descoperirea unor eventuali martori ai incidentului. Informații utile sau observații suspecte pot fi transmise către Inspectoratul de Poliție Wattens la numărul de telefon: 059 133/7128.