Cum arata blocul unde a locuit judecatorul antimafia Giovani Falcone! Dupa ce a condamnat 400 de mebri ai mafiei Siciliene, a fost asasinat, iar casa lui e loc de pelerinaj!

In orasul Palermo, capitala Siciliei, sunt doi eroi despre care toata lumea vorbeste cu respect si recunostinta. Giovani Falcone si Paolo Borsellino si-au dedicat viata dreptatii, in calitate de judecatori si in ciuda hartuirii, a amenintarilor cu tortura si cu moartea, au destructurat "caracatita" mafiota Cosa Nostra, trimitand dupa gratii mai bine de 400 de membri ai organizatiei.

Lili Lascar, sâmbătă 10 iunie 2017 , 19:57

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

25 de ani s-au implinit de la asasinarea magistraţilor italieni Paolo Borsellino şi Giovanni Falcone, unii dintre cei mai mari opozanţi ai grupărilor mafiote. Cosa Nostra i-a "pulverizat" prin două atentate care au zguduit Italia. Detaliile „afacerii" erau înspăimântătoare.

După două decenii si jumatate de la trecerea in nefiinta a celor doi eroi italieni, lucrurile sunt, încă, neclare. Anchetatorii aruncă vina pe serviciile secrete şi pe raţiunile de stat, iar poporul italian aşteaptă, încă, un deznodământ final. Falcone şi Borsellino au reprezentat diada de aur a luptei antimafia. Ambii proveneau dintr-un cartier sărac al oraşului Palermo, şi-au bazat carierele pe lupta împotriva Cosei Nostra şi au împătăşit aceeaşi soartă: au fost ucişi, în 1992, în atacuri cu bombe.

 

Falcone si sotia sa au fost asasinati, din ordinul mafiotului Salvatore Riina, in timp ce se indreptau spre aeroport, escortati de politisti. Crimele au cutremurat întreaga Italie şi opinia publică internaţională. În numărul din 13 noiembrie 2006, revista Time Magazine i-a numit "eroii ultimilor 60 de ani".

Falcone şi Procesul Maxi

Falcone a fost unul dintre principalii organizatori ai Procesului Maxi, o acţiune de o amploare nemaiîntâlnită în istoria judiciară a Italiei, care a început în 10 februarie 1986 şi a durat mai mult de un an şi jumătate, până pe 16 decembrie 1987. 474 mafioţi au fost acuzaţi iniţial, iar condamnările nu au întârziat să apară. 360 dintre acuzaţi au fost condamnaţi pentru crime grave, iar 119 dintre aceştia au fost condamnaţi "in absentia".

Factorul cheie în cadrul procesului a fost mărturia lui Tommaso Buscetta: primul mafiot sicilian care a devenit informator. Într-un fel sau altul, Tommaso Buscetta şi-a asigurat un loc în istoria Italiei, a mafiei italiene şi a marilor procese. După cum ne-au învăţat filmele cu mafioţi, respectul ocupă un rol central în codul "moral" al mafiei italiene. Buscetta l-a preferat pe Falcone pentru destăinuiri deoarece, în timp ce alţi magistraţi l-au "luat de sus", acesta l-a tratat cu respectul cuvenit unui criminal care s-a hotărât să treaca de partea dreptatii. Trădarea, însă, pare să nu aibă, întotdeauna, valenţe negative.

In ce conditii a muncit Falcone timp de 10 ani

Giovani Falcone si-a socat pana si colegii cu personalitatea sa puternica si gratie curajului incredibil de care a dat dovada. Nu a renuntat la lupta pentru dreptate desi a devenit prizonierul propriului oras. Pentru ca era amenintat din toate partile de membri ai gruparii Cosa Nostra, ba chiar se pusese si o recompensa substantiala pe capul lui, judecatorul a lucrat zi si noapte intr-un buncar sub Curtea de Justitie din Sicilia, inconjurat de aparatura electronica si monitoare pe care putea urmari persoanele care se apropiau de birourile sale. Casa lui arata ca o fortareata si era in permanenta inconjurata de masini blindate si de politisti.

Casa lui e loc de pelerinaj

La 25 de ani dupa moarte, Falcone este privit in continuare ca un zeu si omagiat ca atare. In fata blocului unde a locuit, pe bulevardul Notarbartolo din Palermo, este un copac inalt unde oameni din toata Italia, dar si romani care locuiesc in Palermo lipesc desene si mesaje "antimafia". Mai mult, sute de italieni si-au exprimat speranta ca din randul magistratilor se va ridica un nou Falcone sau un nou Borsellino care sa nu se lase intimidat de mafie.

 

 

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar putea interesa si