Cum se scrie corect: masterand sau masterant?
Mulți dintre studenți își pun deseori întrebarea întrebarea atunci când au de redactat un text sau atunci când susțin un discurs în fața unui profesor: „Cum se scrie corect: masterand sau masterant”?

In articol:
- Dacă nu vor fi corectate la timp, cuvintele care credem că sunt acceptate în societate, deși ele sunt incorecte ajung astfel să ne definească greșit cunoștințele gramaticale
- Așadar acestea sunt formele la singular/plural; feminin/masculin ale cuvântului „masterand”
- Iată un top 10 cuvinte pe care toată lumea le pronunță sau le-a pronunțat măcar o dată greșit
Este unul dintre cele mai folosite cuvinte de către tineri în anii studenției, care urmează cursurile unui master și nu numai, însă unii dintre aceștia tind să îl pronunțe în forma sa greșită, forma corectă fiind „masterand”, folosind litera „d” la sfârșitul cuvântului, ci nu „t”.
Dacă nu vor fi corectate la timp, cuvintele care credem că sunt acceptate în societate, deși ele sunt incorecte ajung astfel să ne definească greșit cunoștințele gramaticale
Greșelile de limba romană nu se rezumă la dezacorduri, prescurtari sau înlocuirea abuziva a unor litere cu altele atunci cand ne exprimăm în scris pe retele sociale sau in mesaje text pe telefon.
Greșelile de limba română includ si cuvinte care nu există în realitate într-un dictionar roman si care au intrat pe nesimtite in vocabularul nostru.În limbajul actual, există nenumărate forme greşite ale unor cuvinte foarte des folosite de unii vorbitori. Unii dintre aceștia utilizează astfel de cuvinte greșite, în vocabularul lor fără a mai depune efort în a verifica un dicționar explicativ român.
În limba română găsim o mulțime de substantive care au forme duble sau multiple de plural, unele care definesc realităţi diferite, altele care au acelaşi sens.
Citeste si: Continua seria greselilor din manuale. De data aceasta, vizat este cel de limba si literatura romana!
Așadar acestea sunt formele la singular/plural; feminin/masculin ale cuvântului „masterand”
masterand s. m., pl. masteránzi
masterandă s., f., art. masterandei;, pl. masterande
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master+ suf. -and (după doctorand).
Cum se scrie corect: masterand sau masterant?
Iată un top 10 cuvinte pe care toată lumea le pronunță sau le-a pronunțat măcar o dată greșit
Vroiam – forma corectă a cuvântului este “voiam” sau “vream”. În limba română nu există verbul “a vroi”. Aşadar “vroiam” este o combinaţie a celor două verbe deja existente în limba română: voiam+vream
Ţigare – forma corectă a cuvântului este “ţigară”.
Va cade – forma corectă este “va cădea”. Dacă vrem să folosim corect cuvântul, vom spune: ”responsabilitatea va cădea pe umerii lui”.
Renumerat – forma corectă este “remunerat”.
Citeste si: „M-a bătut, recunosc.” Adriana Bahmuțeanu a fost victima abuzurilor fizice- kfetele.ro
Clasa întâia – forma corectă este “clasa întâi”.
Cum se scrie corect: masterand sau masterant?
Ora doisprezece – forma corectă este “ora douăsprezece”. Acelaşi lucru este valabil şi pentru doisprezece grade, cu variantă corectă: douăsprezece grade.
Repercursiune – forma corectă a cuvântului este “repercusiune”, dar 90% dintre vorbitorii de limba română folosesc forma greşită care include un R în plus.
Azile de bătrâni – forma corectă este “aziluri de bătrâni”.
Ouălelor – forma corectă este “ouălor”.
Chibrite – forma corectă este “chibrituri”.


