Când pleci cu mașina la drum lung, cu siguranță vrei să fii scutit de surprize neplăcute și totul să funcționeze impecabil. Pentru a te asigura că lucrurile vor sta într-adevăr așa, înainte de plecare trebuie să faci mai multe verificări, care să elimine cât mai multe posibile probleme.
Una dintre neplăcerile majore cu care te-ai putea confrunta ar fi ca setul de stergatoare parbriz să îți diminueze vizibilitatea. În condiții de ninsoare, de ceață sau de ploaie torențială, un astfel de impediment ar deveni major și pur și simplu ți-ar împiedica deplasarea. Prin urmare, iată care sunt detaliile pe care, dacă le observi, trebuie să iei decizia cumpărării unui set nou!
Indicii că ai nevoie de noi ștergătoare de parbriz
Apariția și menținerea timp îndelungat a unor pete pe parbriz reprezintă un indiciu clar că ceva nu este în regulă. Pătarea poate fi provocată de insecte sau de diferite alte urme de murdărie întărită. Dacă însă la puțin timp după îndepărtarea acestora apar noi pete, înseamnă că elementul de cauciuc este deteriorat și că va trebui înlocuit. Măsura este obligatorie, deoarece ar deveni foarte incomod să conduci în condițiile în care vizibilitatea îți este obturată în mai multe puncte.
Chiar mai neplăcute decât petele sunt dungile rămase pe geam. Și aici pot exista cauze firești, iar dârele ar trebui să dispară după ce sunt șterse cu o cârpă moale. Dacă reapar însă la puțin timp după aceea, este un semn că vei avea nevoie de noi ștergătoare de parbriz, pentru că cele vechi nu mai aplică o presiune corespunzătoare și uniformă pe întreaga suprafață pe care ar trebui să o curețe.
Citește și: A lăsat cheile în contact, iar hoțul i-a furat mașina cu tot cu soția aflată în interior
Dacă petele sau dungile sunt neplăcute, trebuie să știi că există probleme chiar și mai serioase. Mai precis, unele dispozitive pur și simplu sau peste anumite porțiuni ale geamului, care din această cauză rămân cu totul necurățate. O astfel de defecțiune este provocată de căldură sau de expunerea excesivă la razele soarelui.
Alte semnale nu sunt neapărat vizibile, ci pot fi depistate cu ajutorul unui alt simț: auzul. Este vorba despre scârțâitul unor ștergătoare de parbriz care, pe lângă faptul că este deosebit de enervant, indică existența unor probleme care, în timp, se pot agrava.
Citește și: VIDEO- Pârtiile din Păltiniș își așteaptă turiștii de Revelion
O ultimă cale de a sesiza eventuale nereguli la ștergătoare de parbriz constă în studierea atentă a acestora.
Ceea ce te interesează este eventuala degradare a elementelor de cauciuc sau pierderea unei părți a lamelelor. Pot să fie depistate chiar și probleme mai grave, precum îndoirea sau ruperea unor porțiuni mari, fapt care te invită să mergi urgent la cumpărături.Verifică toate aceste detalii, pentru a fi sigur că vei beneficia de cea mai bună vizibilitate, atunci când pornești la un drum lung! Doar cu ștergătoare parbriz care funcționează corect te vei putea bucura deplin de călătorie!
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”