Cum vede presa de stat din Rusia alegerile din România. "Toți candidații folosesc retorica rusofobă"

Alegeri prezidențiale 2025 - România, văzută de la Kremlin

(Sursa foto: Captură YouTube)

Alegeri prezidențiale 2025. Presa de stat din Rusia nu recunoaște că există vreun candidat la președinția României care să fie apropiat de viziunea Kremlinului, ci îi acuză pe toți cei 11 politicieni de la București că folosesc "retorică rusofobă".

Alegeri prezidențiale 2025. Agenția de presă de la Moscova, TASS, controlată de Kremlin, spune că "toți candidații, inclusiv naționalistul George Simion, adoptă o poziție neprietenoasă față de Rusia și condamnă operațiunea militară specială” din Ucraina.

Alegeri prezidențiale 2025. Cum e văzută România din Rusia

Într-o analiză a alegerilor prezidențiale din România, preluată de Hotnews, se spune că niciunul dintre candidați nu și-a stabilit un obiectiv specific de normalizare a relațiilor cu Rusia. 

"Pentru toți aceștia, politica externă a României se bazează pe apartenența României la UE și NATO, iar atitudinea Bucureștiului față de Rusia este de fapt determinată de Bruxelles și Washington”, adaugă Tass.

Agenția rusă de presă consideră că Lasconi vorbește cu cea mai mare duritate despre Rusia, „repetând în esență narațiunea occidentală agresivă despre conflictul din Ucraina și Rusia”.

Simion numește Rusia un „adversar geopolitic”, dar se opune susținerii Ucrainei, mai scrie Tass.

Prin contrast, spre exemplu, presa ucraineană îl consideră pe Simion „un radical pro-rus”.

Atac cibernetic din Rusia în ziua alegerilor

Gruparea de hackeri ruși NoName057 a revendicat atacul cibernetic asupra unor site-uri oficiale ale instituțiilor din România, în ziua alegerilor prezidențiale.

Hackerii au menționat, într-o postare pe pagina lor oficială de Telegram, că au reușit să „trimită surprize DDoS” asupra site-ului Ministerului de Interne și asupra site-ului Ministerului Justiției, potrivit Digi24.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri