Cumpănaşu: DIICOT a cerut familiei să ridice certificatul de deces pe numele Alexandrei Măceşanu. Refuzăm să ridicăm un astfel de document. Nu a fost căutată, iar pista traficului de persoane nu a fost investigată
Unchiul Alexandrei Măceşanu, adolescenta dispărută la Caracal după ce a fost răpită de Gheorghe Dincă, susţine că DIICOT a cerut familiei să să ridice certificatul de deces pe numele fetei, precizând că nu familia nu va ridica un astfel de document, reclamând că aceasta nu a fost căutată, iar pista traficului de persoane nu a fost investigată.

”DIICOT a cerut familiei mele să vina să ridice certificatul de deces pe numele Alexandrei, îngerului nostru şi al multor români. Şi asta în timp ce familia Dincă, complice la răpirea Alexandrei, este liberă.(...) Decizia amiliei mele, după ce ne-am consultat la rece nu la cald, este una foarte clară: nu vorm ridica acest certificat, nu recunoaştem decesul Alexandrei în acel butoi”, spune unchiul adolescentei, Alexandru Cumpănaşu, referindu-se la butoiul în care se presupune că
Citeste si: O tânără de 20 de ani din Iași a murit după ce a născut prin cezariană
Cumpănaşu susţine că probele prezentate până acum sunt ”indirecte, puţine şi cu marii dubii (raportul INML)”.
Citeste si: Sfârșit cumplit pentru un bătrân din Argeș. A ars de viu, după ce locuința i s-a făcut scrum
Citeste si: Fostul ministru de Interne Carmen Dan, audiată la DIICOT în dosarul violenţelor din 10 august 2018
Unchiul Alexandrei Măceşanu, adolescenta dispărută după ce a fost răpită de Gheorghe Dincă, susţine că DIICOT a cerut familiei să ridice certificatul de deces
”Ceea ce ne deranjeza cel mai mult este lipsa oricăror precizări cu privire la cine l-a emis! Şi când. Luni, 23 Decembrie (bine că nu ne-au chemat în ziua de Crăciun...) vom da o declaraţie clară prin care refuzăm să ridicăm un astfel de document fără corpul Alexandrei, cu o analiză INML pe care am dovedit-o deja împotriva propriilor norme, standarde, termene. Mai mult decât atât fără ca Alexandra să fie căutată de DIICOT şi să fie investigată temeinic pista traficului de persoane, deşi există foarte multe probe în acest sens!„, conchide unchiul Alexandrei Măceşanu.