Cutremur neobișnuit în România, cu scurt timp în urmă. Localnicii au fost speriați, au urmat replici

Un cutremur neobișnuit a avut loc sâmbătă dimineața, pe 13 ianuarie 2024, în România. Seismul a fost resimțit de locuitorii din zona epicentrului, a fost urmat de replici și a fost raportat de INFP ca având intensitate IV.

Cutremurul produs sâmbătă dimineața a fost unul neobișnuit: a avut loc la o adâncime de doar 5,2 km și s-a produs în Banat.

Citește și: Un nou cutremur a zguduit România, joi dimineață. Unde a fost resimțit seismul?

Cutremurul s-a produs în județul Timiș, la ora 11:08 și a avut magnitudinea de 3,8 pe scara Richter.

Seismul a fost de intensitate IV și s-a produs în apropierea orașelor Timișoara, Reșița, Arad, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFC).

La scurt timp după cutremurul mai puternic, a avut loc o replică de 2,3 pe Richter, la ora 11,44.

Cutremur de 3,8 grade în Banat, județul Timiș

„În ziua de 13 Ianuarie 2024, la ora 11:08:28 (ora locală a României), s-a produs în BANAT, TIMIS un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.8,

la adâncimea de 11.5 km. Intensitate: IV Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 34km S de Timisoara, 50km V de Resita, 70km E de Zrenjanin, 80km NE de Pancevo, 82km S de Arad, 90km N de Smederevo, 95km NE de Belgrade, 95km NE de Zemun”, a anunțat INFP.

Seismul a fost urmat de replici

În ziua de 13 ianuarie 2024, la ora 11:44:51 (ora locală a României), s-a produs în BANAT, TIMIS un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.3,

la adâncimea de 11.4 km.

Replica seismului a avut intensitate I, conform INFP.ro.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 35km S de Timisoara, 51km V de Resita, 69km E de Zrenjanin, 79km NE de Pancevo, 82km S de Arad, 90km N de Smederevo, 94km NE de Belgrade, 94km NE de Zemun.

Potrivit Tion.ro, la nivelul Dispeceratului ISU Timiș nu s-au înregistrat, momentan, apeluri de ajutor, și nici nu au fost identificate probleme post-seism.

Sistemul RO-ALERT nu transmite notificări anterior declanșării seismelor, doar ulterior, în cazul în care acesta generează consecințe grave.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri