Un cutremur de magnitudinea 5,2 a avut loc luni în centrul Croaţiei, al cărui epicentru a fost localizat în apropiere de capitala Zagreb, a anunţat Centrul seismologic euro-mediteraneean (CSEM), fără să cauzeze victime, potrivit primelor informaţii, relatează AFP.
Epicentrul seismului a fost localizat la 49 kilometri sud-est de Zagreb, un oraş cu 700.000 de locuitori, şi la 13 kilometri sud-vest de Sisak, un oraş cu 35.000 de locuitori, potrivit CSEM.
Cutremurul a avut loc la ora locală 6.28 (7.28, ora României).
”Nu am fost informaţi, pentru moment, despre pagube”, a declarat, la televiziunea naţională HRT, un reprezentant al Institutului seismologic croat, Kresimir Kuk, care a evaluat magnitudinea cutremurului la 5,0.
Citeste si: Cutremur puternic în Turcia
Presa scrie că la Sisak s-au înregistrat pagube minore, şi anume surparea unor faţade.
Capitala croată a fost afectată în martie de un cutremur de magnitudinea 5,3 care a cauzat pagube imporante.
Citeste si: Explozie puternică în centrul unui oraş american
Balcanii sunt o zonă în care are loc o activitate seismică puternică şi în care cutremurele sunt frecvemte.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.