VIDEO Cutremur puternic în Grecia, la granița cu Turcia. Panică pe insula Rhodos și la Marmaris. O fată de 14 ani a murit

Un cutremur semnificativ a avut loc în noaptea de luni spre marți, 2-3 iunie, în Grecia. Seismul a fost resimțit și în Turcia.

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 5,8 grade a lovit Grecia marți dimineață, la ora 2:17, trimițând unde de șoc pe insula greacă Rodos și pe coasta de vest a Turciei, afectând în special orașul Marmaris, potrivit GreekReporter.

UPDATE. Cel puțin o persoană a murit după ce cutremurul a zguduit orașul de coastă Marmaris, a anunțat agenția de gestionare a dezastrelor din Turcia.

Guvernatorul orașului Marmaris, Idris Akbiyik, a declarat într-o postare pe X că o fată de 14 ani a fost spitalizată cu atacuri de panică și a murit la scurt timp după aceea. El a spus că 69 de persoane au fost rănite după ce au sărit din casele lor în timpul seismului. 

"În urma cutremurului, o fată de 14 ani, pe nume Afranur Günlü, a fost dusă la spitalul din Fethiye din cauza unui atac de panică, dar, în ciuda tuturor intervențiilor, nu a putut fi salvată și, din păcate, și-a pierdut viața", a transmis

guvernatorul turc.

Conform Institutului de Fizica Pământului de la București, în ziua de 03 iunie 2025, la ora 02:17:29 (ora locală a României), s-a produs în Grecia, Insulele Dodecanese, un cutremur semnificativ cu magnitudinea ml 5.8,

la adâncimea de 45.5 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 31km N de Rodos, 79km V de Fethiye.

Cutremurul, caracterizat prin durata lungă și intensitatea prelungită, a provocat o alarmă generalizată, determinând mulți locuitori să-și evacueze locuințele.

În Rhodos, localnicii speriați au fost treziți în mijlocul nopții și au ieșit din case.

Mărturiile localnicilor descriu seismul ca fiind fără precedent prin intensitatea și durata sa, deși locuitorii ar fi înfruntat evenimentul cu calm și fără panică.

Departamentul de Pompieri din Rhodos a efectuat verificări peste noapte în tot orașul.

Deși nu au fost raportate situații grave pe insulă, s-au produs pagube materiale minore, conform sursei citate.

Persoane rănite la Marmaris

Mișcarea seismică puternică a fost resimțită semnificativ și peste graniță, în Turcia, în special în regiunea Mugla și în orașul Marmaris.

Locuitorii de acolo au ieșit, de asemenea, în stradă de frică.

Idris Akbiyik, guvernatorul orașului Marmaris, a confirmat că șapte persoane au fost tratate pentru rănile suferite după ce au sărit de la ferestre sau balcoane în stare de panică, deși nu au existat rapoarte imediate despre pagube mai grave.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri