Cutremur violent în Japonia: 26 de persoane au fost rănite

În total 26 de persoane au fost rănite, iar pagube minore au fost înregistrate în nord-vestul Japoniei, în urma unui violent cutremur care a cauzat un mic val de tsunami şi după care autorităţile au avertizat cu privire la replici, relatează AFP.

R.B., miercuri 19 iunie 2019 , 21:01

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Douăzeci şi şase de persoane au fost rănite - două grav, iar 24 uşor - după ce au căzut sau au fost atinse de diverse obiecte care cădeau, însă viaţa nu le este în pericol, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului, Yoshihide Suga.

Peste 40 de case au fost avariate, a precizat el.

Torente de noroi au fost raportate, însă pagubele materiale păreau slabe, raportat la puterea seismului.

Magnitudinea acestui cutremur, care a avut loc marţi, la ora locală 22.22 (16.22, ora României), şi a fost resimţit până la Tokyo, a fost de 6,4 potrivit măsurătorilor Institutului american de geofizică USGS.

Agenţia Naţională japoneză de Meteorologie a evaluat-o, după o metodă diferită, la 7,7, după o primă estimare de 6,8.

Un aviz de tsunami a fost emis într-o parte a zonei de coastă de nord-vest a Insulei Honshu, principala insulă din arhipelag, în prefecturile Yamagata, Niigata şi Ishikawa.

Însă un val mic de tsunami a fost măsurat în cinci puncte, un pic mai târziu, iar avertismentul a fost ridicat.

Aproximativ 600 de persoane s-au refugiat în clădiri publice, în localitatea Murakami din prefectura Niigata, cea mai afectată.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si