Dan Drăgulin, primar al municipiului Călăraşi, ucis de coronavirus. Mesajul transmis de premierul Ludovic Orban

Dan Drăgulin, primar al municipiului Călăraşi şi vicepreşedinte al PNL, a murit. Acesta era infectat cu COVID-19. După ce a aflat de decesul vicepreşedintelui PNL, premierul a transmis un mesaj extrem de important

Dan Drăgulin, primarul în funcție al orașului Călărași și președintele PNL al filialei locale, a murit luni dimineață după ce a fost infectat cu COVID-19.

Dan Drăgulin avea 59 de ani și se afla internat la Institutul Matei Balș din București cu mai multe comorbidități.

PNL transmite condoleanţa familiei lui Dan Drăgulin

„Ne exprimăm regretul față de dispariția dureroasă a colegului nostru Daniel Drăgulin, primar al municipiului Călărași în perioada 2012- 2020, președinte al filialei PNL Călărași și vicepreședinte al PNL.

Partidul Național Liberal transmite condoleanțe familiei îndoliate și va păstra vie memoria colegului liberal care a luptat pentru o societate dreaptă în spiritul valorilor liberale naționale pentru toți cei din jurul său. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată într-un comunicat al PNL.

Dan Drăgulin nu a mai putut să participe în ultima săptămână de campanie a alegerilor locale din 27 septembrie, după ce starea sa s-a deteriorat.

Alegerile din Călărași pentru funcția de primar au fost câștigate de Marius Grigore Dulce, candidatul PSD și consilier local şi director general al Casei de Asigurări de Sănătate Călăraşi. Potrivit AEP, Dan Drăgulin a obţinut 32% din voturi, în timp ce câştigătorul alegerilor a obţinut 43%. Prezența la vot de aproape 40%.

Dan Dragulin, primarul din Călăraşi, ucis de coronavirus
Dan Dragulin, primarul din Călăraşi, ucis de coronavirus

Mesajul transmis de premierul Ludovic Orban după ce a aflat că Dan Drăgulin a murit

Premierul Ludovic Orban, președintele PNL, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Dan Drăgulin, după ce primarul în funcție al orașului Călărași a murit luni dimineață, la vârsta de 59 de ani, de coronavirus.

„Am aflat cu nespusă mâhnire această tristă veste, că Dan Drăgulin, bunul nostru coleg și prieten, a pierdut bătălia pentru viață în spitalul Matei Balș. A fost infectat cu coronavirus, el n-a mai putut în ultima săptămână să participe la campanie și după terminarea alegerilor a luptat cu boala și, din păcate, a decedat în cursul acestei dimineți.

Este o pierdere mare pentru noi. Dan Drăgulin a fost un foarte bun coleg, un om care a avut rezultate deosebite în administrație și această pierdere o resimțim din greu. Transmit familiei condoleanțe și faptul că stăm alături de familie. Regret profund”, a spus Ludovic Orban, președintele PNL, luni dimineață.

Dan Drăgulin era internat în spital din 23 septembrie.

Premierul a menționat că Dan Drăgulin era internat în spital din 23 septembrie.

„Avea și alte probleme, nu atât de grave, dar ați văzut că acest virus atacă într-un mod mod foarte surprinzător. Domnul Drăgulin era un om în putere, și-a exercitat și funcția de președinte al PNL Călărași și funcția de primar, în cele mai bune condiții”, a precizat Orban.

„Nu știi niciodată ce efecte are virusul"

„Nu știi niciodată ce efecte are virusul și e clar că provoacă decese.

Am ținut legătura cu domnul director Streinu-Cercel permanent, am fost informat de evoluția stării de sănătate și din nefericire s-a produs acest deznodământ”, a completat premierul.

Ludovic Orban a adăugat că respectă regulile și de aceea nu s-a infectat cu coronavirus, deși a intrat în contact cu două persoane care aveau boala.

„Am avut contact cu mii de oameni, dar respectând regulile, chiar dacă am fost contact cu două persoane infectate, nu am contractat boala.

Lucrurile sunt simple: dacă respecți regulile, probabilitatea de a te îmbolnăvi este foarte mică”, a spus prim-ministrul.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...