Începutul de an nu a adus doar bucurii în rândul vedetelor. Dana Războiu, fosta prezentatoare tv, a postat un mesaj emoționant, dar și alarmant, pe contul său de Instagram.
Dana Războiu și-a petrecut vacanța de sărbători în stațiunea luxoasă de schi Courchevel, iar petrecându-și apoi timpul în Elveția, pe pârtiile din Zermatt. Pe lângă imaginiile feerice, Dana a postat o imagine, înfățisând-o alături de fii săi, lăsând de înțeles că s-a despărțit de soțul său, Bogdan Enoiu.
”Am petrecut mult timp cu copiii mei, 24/24, timp in care am jucat uno, am schiat, am sărit in pat, am mâncat multe clatite cu nutela, ne-am împușcat cu bile albe, am făcut mate și am scris propoziții complicate in română, am vorbit despre lume, despre oameni, despre noi
Nota tristă a postării, lipsa soțului din imaginile de vacanță, precum și evidenta dezamăgire din viața personală, ne fac să credem că este vorba despre un divorț, însă informația nu a fost confirmată încă de fosta prezentatoare.