Daniel a fost găsit mort după o orgie.
Acest bărbat a fost găsit decedat după un joc amoros cu trei femei. Era legat de mâini și de picioare și avea 60 de ani.
Veteranul de război a fost găsit mort în 2023 după o partidă de amor cu trei femei. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a murit în Argentina, la Buenos Aires.
El ar fi participat la o orgie sexuală alături de trei femei. Moartea lui Daniel Rusticane, în vârstă de aproximativ 60 de ani, este învăluită în mister. Autoritățile care au ajuns la locuința bărbatului l-au găsit cu mâinile și picioarele legate.
„Mi-a trimis un mesaj audio noaptea, spunând că era cu două sau trei femei”, a declarat prietenul victimei, potrivit Mirror.uk.
Ce au transmis autoritățile
Poliția americană consideră că la mijloc se află ceva premeditat și a pornit în căutarea celor trei femei. Totodată, din casă lipsea telefonul mobil, iar din fața casei lipsea autovehiculul bărbatului, motiv pentru care polițiștii iau în calcul și varianta unui jaf.
Conform primelor informații, polițiștii au găsit mașina abandonată la câteva străzi distanță de casa lui din Gregorio de Laferrère, Buenos Aires, Argentina. În urma autopsiei, medicii au constatat că Daniel Rustican a suferit un atac de cord.
Daniel Rusticane, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost găsit mort, legat de mâini și de picioare de pat, după o întâlnire cu trei femei pe care le-a cunoscut pe Tinder, o aplicație de întâlniri.
Membrii familiei au făcut apel la vecini pentru descrierea celor trei femei care au dispărut, lăsându-l pe bărbat legat, potrivit mirror.co.uk.
Se ia în calcul și varianta ca bărbatul să fi murit în timpul unui jaf.
Citește și: Moartea misterioasă a unei femei. Decesul ei nu a fost descifrat nici la 2 ani de la tragicul eveniment
Întrucât de pe proprietatea victimei lipseau vehiculul și telefonul mobil, poliția a tratat moartea sa ca fiind suspectă.
Polițiștii au descoperit camioneta Ford Ranger furată, abandonată la cinci străzi de locuința sa din Gregorio de Laferrère, Buenos Aires, Argentina.
Ei analizează în prezent un set de amprente găsite pe volanul vehiculului. Ei au găsit, de asemenea, un cuțit pe bancheta din spate.
Un amic de al lui Daniel, care își păstrează anonimatul, a transmis: „Mi-a trimis un mesaj audio noaptea, spunând că era cu două sau trei femei”.
Ancheta este supravegheată de un procuror, care nu exclude posibilitatea ca un joc sexual să fi avut loc înainte ca victima să fie jefuită.
Rezultatele preliminare ale autopsiei au indicat că veteranul din Războiul din Falklands, care a fost în Regimentul 3 din La Tablada, a suferit un atac de cord.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.