Daniela, o copila vanduta de parinti in Italia a venit sa ii cunoasca. Cum au reactionat parintii romani cand au vazut-o la usa lor. Saraca a ramas cu lacrimi in ochi
Copiii vânduţi ai României iartă, dar nu uită. Vor să-şi descopere trecutul! Ajunşi la maturitate, micuţii adoptaţi în anii '90 de familii din străinătate, se întorc în ţară, pentru a-şi căuta părinţii. În această seară, vedeţi prima parte din povestea emoţionanta a Danielei Maria. La 24 de ani, şi-a luat inima-n dinţi, un bilet de avion din Lombardia spre Bucureşti şi a venit să-i găsească pe cei care au vândut-o când avea numai 2 ani. Regăsirea nu a fost însă ca în basme. ##VIDEO30091##

Brasov, 18 octombrie 2016, 10 dimineata. Nu este doar o introducere pentru acest reportaj, sunt coordonatele pe care Daniela nu le va uita niciodata. Acum si aici incepe pentru ea "drumul cunoasterii".
Dupa 22 de ani de asteptare, minutele par detalii. In zare, doua tinere pasesc apasat. Daniela e cea din stanga.
E femeie in toata firea acum, dar emotiile raman cele ale unui copil.In sediul asociatiei Catharsis, Azota Popescu este "ghidul" Danielei. La 74 de ani, se lupta zi de zi pentru ca astfel de tineri sa-si gaseasca radacinile.
Despre cei care i-au dat viata, Daniela nu stie mai nimic. Are doar 2 adrese din certificatul de adoptie, dar numai una singura a fost confirmata. Cea a tatalui. Mai avem 2 ore pana cand l-ar putea intalni, asa ca, pe drum, priveste cu speranta pe geam si ne povesteste cum a crezut, pentru o secunda, ca si-a gasit mama. Pe Facebook.
Acelasi nume de familie, acelasi prenume. Dar lipseste al doilea, Julieta. Era prea mare coincidenta, credea tanara.
Cu ochii in poza "mamei", a asteptat cu un nod in gat raspunsul virtual. Iar acesta a venit. "Mama mi-a raspuns ca sunt frumoasa, ca ma iubeste, dar ca nu este ea mama mea. Numele meu este luat dupa casatorie si este doar o coincidenta ca port acelasi nume cu mama ta.", a spus ea.
Speranta i-a creat tot felul de scenarii si iluzii. A revenit la realitate abia cand femeia pe care o credea mama ei i-a spus ca are un fiu, nascut cu doar 2 luni inaintea ei. "Prima data cand am vazut-o pe Facebook am crezut ca este mama mea.", spune ea.
Tigmandru, judetul Mures. Locul de obarsie al tatalui si de emotii la superlativ pentru Daniela. E la un pas de a-si cunoaste parintele. "Poate el va crede ca vreau sa-l vad ca sa ii reprosez ceva, sa il intreb de ce m-a abandonat. Dar nu e asa, eu vreau doar sa-l cunosc. Si atat.", isi face Daniela curaj.
In sat numele Valchizan nu e deloc strain. Cu localizarea e mai dificil. O luam la pas, in timp ce Daniela incepe sa-si creioneze in minte un portret. Ca nu e chiar asa avea tanara sa realizeze in doar cateva minute. Micuta ne indruma spre o casa darapanata de la marginea satului. E un peisaj pestrit si plin de saracie. De fapt, asa arata totul in jur.
A ajuns! In sfarsit, tanara adoptata acum 22 de ani, isi va cunoaste tatal. Dar, din tolba surprizelor, divinitatea mai are ceva de scos…
Daniela inca nu stie, dar aceasta micuta cu parul impletit conform traditiei ii este sora. Si nu e singura. Lacrimile si emotiile o podidesc. Pentru prima data afla ca are cui sa ii spuna frate sau sora. Totusi, cineva lipseste: tatal!
CONTINUAREA POVESTII VA FI DIFUZATA MAINE LA JURANLUL STIRILOR KANAL D DE LA 18:45!


