La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 90,43 miliarde euro.

În luna mai, datoria externă totală scăzuse până la 88,02 miliarde euro, nivel minimk al anului, dar a revenit pe creştere începând din luna iunie.

Din totalul datoriilor înregistrate de România faţă de entităţi din străinătate la 31 august, datoriile pe termen lung reprezentau 70,17 miliarde euro (77,9% din total datorie externă), în scădere cu 391 milioane euro faţă de finalul anului trecut, iar datoriile pe termen scurt însumau 19,925 miliarde euro, în urcare cu 49 milioane euro.



Din datoria pe termen lung, suma de 32,58 miliarde euro reprezenta datorie publică, în creştere cu aproape 1 miliard de euro faţă de finalul lui 2015.

Datoria negarantată public, în special a băncilor şi firmelor către finanţatori din străinătate, însuma 36,35 miliarde euro la finalul lunii august, în scădere cu peste 1,2 miliarde euro.

Datoria autorităţii monetare, care reprezintă alocările de drepturi speciale de tragere (DST) de către Fondul Monetar Internaţional (FMI), considerată datorie a BNR faţă de FMI, s-a redus cu 142 milioane euro, la 1,232 miliarde euro.

La finalul lunii mai, datoria totală externă ajunsese la un nivel minim din august 2010, când s-a situat la 87,8 miliarde euro.

De atunci, datoria a crescut puternic până în martie 2013, când s-a înregistrat nivelul maxim istoric al datoriei externe a României, de 101,1 miliarde de euro.

Ulterior, datoria externă a României a reintrat pe o pantă descendentă până în vara acestui an, când a reînceput să crească.


Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 28,5% în primele opt luni, comparativ cu 38,5% anul trecut. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 6,4 luni în primele opt luni, nivel identic cu cel de anul trecut.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria- wowbiz.ro

Citeste si: A renunțat la viața din SUA și și-a cumpărat o insulă în Finlanda cu banii de-o garsonieră confort redus în România- antena3.ro


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si