De ce a vorbit Vladimir Putin cu președintele Chinei, Xi Jinping, chiar în ziua negocierilor de pace pentru Ucraina

Liderul rus Vladimir Putin a purtat un dialog virtual cu președintele Chinei, Xi Jinping, chiar în ziua negocierilor de pace de la Abu Dhabi, cu Ucraina și SUA. Ce au discutat cei doi șefi de stat.

UPDATE. Presa de la Moscova scrie că Vladimir Putin a descris parteneriatul energetic al Rusiei cu China drept „strategic” și a subliniat rolul Beijingului ca principal cumpărător de petrol și gaze al Moscovei de la începutul războiului din Ucraina. 

Discuția Kremlinului cu China vine la câteva zile după ce președintele american Donald Trump a declarat că India, cel mai mare cumpărător de petrol maritim rusesc, va înceta să importe țiței din Rusia.

Președintele chinez Xi Jinping a avut o discuție, miercuri, cu liderul Rusiei, Vladimir Putin, printr-un apel video, potrivit presei de stat de la Beijing.

Potrivit agenției Xinhua, Xi Jinping a purtat apelul cu Putin printr-o legătură video din Marea Sală a Poporului din Beijing miercuri după-amiază.

Apelul vine la câteva zile după ce înalți diplomați din ambele țări au convenit că relațiile bilaterale ar putea „deschide noi drumuri” în acest an, în timp ce Beijingul și Moscova încearcă

să intensifice cooperarea economică.

Discuția dintre cei doi lideri are loc chiar în ziua în care are loc, la Abu Dhabi, o rundă decisivă de negocieri între Rusia, Ucraina și SUA pentru oprirea războiului veci de 4 ani.

Citește și: Trump îi cere lui Putin să oprească războiul. Începe a doua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și SUA, la Abu Dhabi

Ce au discutat șefii de stat din Rusia și China

Parteneriatul strategic dintre cele două țări a început o dată cu invazia Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022.

Chiar înainte de ziua fatidică a atacului pe scală largă asupra Ucrainei (24 februarie 2022), Vladimir Putin și Xi Jinping au avut o întâlnire la Beijing.

Cei doi lideri, care sunt în contact regulat, au schimbat urări de Anul Nou pe 31 decembrie, în care Xi și-a exprimat „disponibilitatea de a continua să mențină schimburi strânse” cu Putin, potrivit Ministerului

de Externe al Chinei.

Ultima întâlnire față în față între cei doi lideri a avut loc în septembrie, când liderul rus a participat la parada militară masivă de la Beijing.

Presa chineză de stat nu a dezvăluit deocamdată conținutul discuției de azi dintre Putin și Xi Jinping.  


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri