Declaratia socanta a tanarului de 30 de ani care si-a facut de cap in public, in Oradea: "Ce am facut??"

Stefan Sebastian Covasdan, in varsta de 30 de ani, si Florica H., in varsta de 28 ani, din Marghita, au fost filmati in timp ce intretineau relatii sexuale orale, in public.

duminică 15 octombrie 2017 , 11:19

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+
 
 
Stefan Sebastian Covasdan, in varsta de 30 de ani, si Florica H., in varsta de 28 ani, din Marghita, au fost filmati in timp ce intretineau relatii sexuale orale, in public. 
 
Cei doi s-au lasat filmati de prietenii, insa, la un moment dat fata s-a oprit de teama ca cineva sa nu cheme garda. Clipul a  fost urcat pe Facebook, insa, dimineata, cand s-au trezit dupa petrecere, l-au sters imediat.  
 
 
„Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea s-au autosesizat după apariţia articolului în presă şi efectuează verificări pentru identificarea persoanelor şi stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, a declarat comisar IPJ Bihor, Alina Dinu, potrivit bihor.ro.
 
"Ce am făcut??? Am dat o m..., pentru asta mă acuzaţi??? Voi n-aţi dat la tinereţe, nu aţi făcut nebunii??? Nu am omorât, nu am dat în cap... ce vreţi, măăă??? Ce vreţi??? Ce am făcut aşa deplasat, măiii??? Aşa mă caracterizaţi, zici că îs ăia de la Isis...", a scris oradeanul Stefan Sebastian Covasdan pe Facebook.
 
 

Distribuie acest articol pe Facebook si poti castiga un telefon de ultima generatie!
Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Nimeni nu se aștepta la asta! Ce concurent a fost nominalizat spre eliminare? Faimosul... Nimeni nu se aștepta la asta! Ce concurent a fost nominalizat spre eliminare? Faimosul a primit 5 voturi
demamici.ro
Bebeluș cu două capete, născut la spitalul Elias din București | Demamici.ro Bebeluș cu două capete, născut la spitalul Elias din București | Demamici.ro
b1.ro
Mare atenție! Dacă vezi acest obiect în cabina de probă sau în toaleta publică FUGI de... Mare atenție! Dacă vezi acest obiect în cabina de probă sau în toaleta publică FUGI de acolo. Ce este, de fapt
monitorulcj.ro
Localități din Cluj în care numărul de cazuri A EXPLODAT! Riscuri MARI de îmbolnăvire Localități din Cluj în care numărul de cazuri A EXPLODAT! Riscuri MARI de îmbolnăvire
infoactual.ro
Cum să dormi bine, fără pastile! Obiceiuri banale care te scapă de INSOMNIE Cum să dormi bine, fără pastile! Obiceiuri banale care te scapă de INSOMNIE
infoactual.ro
Câți BANI câștigă Dorian Popa din vlog-urile postate. Suma lunară depășește limitele... Câți BANI câștigă Dorian Popa din vlog-urile postate. Suma lunară depășește limitele imaginației!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si