VIDEO Descinderi în dosarul finanțării campaniei lui Călin Georgescu la prezidențiale. Bogdan Peșchir, săltat de mascați?
Descinderi în cazul finanțării campaniei la prezidențiale a lui Călin Georgescu, după declasificarea documentelor CSAT.
UPDATE: Acasă la Bogdan Peșchir a venit și avocatul său, Cristian Sîrbu.
Polițiști și mascați de la trupele speciale au descins în această dimineață la Brașov, în trei locații care au legătură cu cel cunoscut pe TikTok ca bogPR, bărbatul care a finanțat cu un milion de euro campania la prezidențiale a lui Călin Georgescu.
Oamenii legii au descins la domiciliul lui Bogdan Peșchir, dar și la adresa unde locuiește el, de fapt, precum și la sediul firmei deținute de tiktoker.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Perchezițiile se fac în dosarul deschis de Parchetul General în urma documentelor declasificate de CSAT. Acuzațiile sunt de coruperea alegătorilor, spălare de bani și fals informatic.
Citește și: VIDEO Poliția stă la poarta lui Călin Georgescu după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale
Potrivit unor surse judiciare, Bogdan Peșchir era acasă în momentul descinderii. Ar fi fost săltat de mascați și dus la audieri.
Bogpr ar fi finanțat ilegal cu aproximativ un milion de euro campania lui Călin Georgescu.
Știre în curs de actualizare