Descoperire incredibilă într-o pădure din Alba. O sumă de bani a fost îngropată în pământ
Un tezaur dacic extrem de valoros, care are o vechime de peste 2000 de ani a fost descoperit întâmplător de un detectorist într-o pădure din județul Alba. Mai mult, comoara a fost uitată tot acolo de autoritățile locale aproape o lună de zile.
Cel care a făcut descoperire incredibilă este un tânăr în vârstă de 27 de ani care a anunțat imediat reprezentanții Primăriei Jidvei, dar, din păcate, povestea s-a rătăcit între Primărie și Direcția pentru Cultură.
Tânărul în vârstă de 27 de ani, originar din Mureș, a fost cel care a descoperit primele monede în luna august a acestui an.
Autoritățile au ignorat descoperirea timp de o lună de zile
"Polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural național din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au deschis o anchetă cu privire la posibila descoperire a unui tezaur, după ce în mediul online a fost identificată postarea unei persoane din care rezultă că în luna august a găsit 22 de monede antice din argint", a afirmat Luminiţa Prodan, purtător
Mureșeanul, care este posesor autorizat de detector de metale, a sprijinit oamenii legii și arheologii la descoperirea și documentarea tezaurului dacic.
Este vorba de peste 100 de monede din argint, care datează de mai bine de 2200 de ani.
Cele 116 obiecte de patrimoniu au fost depuse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.Citeste si: Zece persoane au fost implicate într-un accident, iar cinci dintre ele au ajuns la spital
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.