Descoperire macabră în Italia. Trupul neînsuflețit al unui român a fost găsit pe stradă în această dimineață
Durere fără margini în familia unui român din Italia! Tânărul în vârstă de 24 de ani a fost găsit fără suflare pe marginea drumului. Descoperirea terifiantă a fost făcută vineri, 14 aprilie 2023, în jurul orei locale 8 dimineața.
Totul a avut loc în Saccolongo, o localitate din provincia Padova, acolo unde trupul românului în vârstă de 24 de ani a fost găsit lângă scuterul său pe strada Boccalara.
Cadavrul a fost descoperit în jurul orei 8 dimineața, iar polițiștii locali au început ancheta. Momentan, se presupune că tânărul ar fi părăsit șoseaua cu scuterul în timp ce se întorcea probabil acasă.
După descoperirea cadavrului, circulația a fost temporar închisă pe drum pentru a permite efectuarea tuturor cercetărilor necesare.
Trupul neînsuflețit al românului a fost transferat la Padova pentru o eventuală autopsie, iar anchetatorii încearcă să afle ce s-a întâmplat. Se presupune că evenimentul a avut loc în timpul nopții, dar trupul tânărului a fost descoperit doar în lumina dimineții.
Tragedie într-o familie de români din Italia! Băiatul lor s-a stins din viață la doar 16 ani pe trotineta electrică primită cadou de la tată
Durere fără margini în familia unei românce stabilite în localitatea Palu, provincia Verona, Italia. Fiul săus-a stins din viață la doar 16 ani în seara de sâmbătă, 8 aprilie, chiar în ajunul Paștelui catolic. Adolesccentul se deplasa pe o trotinetă electrică spre localitatea Oppeano, atunci când a fost izbit de o mașină. Vehiculul fusese primit cadou de la tatăl său, iar mama sa, Mirela, spune că nu a fost niciodată de acord cu darul.
Mirela, mama lui Samuele Brognara, adolescentul în vârstă de 16 ani din localitatea Palu care s-a stins din viață într-un accident de mașină în noaptea dintre 8 și 9 aprilie 2023 la Oppeano, a decis să vorbească cu jurnaliștii de la publicația italiene L'Arena.
„Nu am vrut ca Samuele să aibă trotineta electrică, îmi era teamă că mai devreme sau mai târziu i se va întâmpla ceva rău. Chiar și sâmbătă dimineața, înainte de a merge la serviciu, i-am spus să nu o folosească", a declarat cu lacrimi în ochi mama băiatului, Mirela Gomoi.
Pentru mama adolescentului, coșmarul a început în urmă cu un an, atunci când băiatul a primit în dar de la atatăl său trotineta electrică.
"În noaptea de Paște m-am întors acasă de la serviciu puțin după miezul nopții și Samuel nu se întorsese încă",
Citește și: Un deținut s-a urcat pe acoperișul unei cunoscute închisori din Marea Britanie în confruntarea cu poliția
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.