Un tânăr a avut parte de un destin tragic. Acesta a căzut din căruță, iar impactul cu șoseaua i-a adus sfârșitul.
Viața s-a încheiat brusc pentru un tânăr de 31 de ani. În timp ce se deplasa cu căruța, a picat pe carosabil, iar impactul i-a fost fatal.
A murit după ce a căzut din căruță
Incidentul șocant s-a petrecut pe drumul județean 710A. Tânărul în vârstă de 31 de ani, din comuna Valea Lungă – Cricov, a avut parte de un sfârșit crunt.
Acesta se deplasa cu căruța pe carosabil, iar brusc, a căzut din atelajul hipo. Impactul cu asfaltul a fost atât de puternic, încât bărbatul a murit pe loc.
La fața locului au sosit imediat autoritățile, care au fost sesizate de un martor la tragedie.
Ce au transmis autoritățile
În cursul serii trecute, 2 octombrie a.c.,
în jurul orei 21.37, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut dintr-un atelaj hipo. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 31 de ani, din comuna Valea Lungă, în timp ce ar fi condus un vehicul cu tracțiune animală pe DJ 710A, pe raza localității Valea Lungă-Cricov, ar fi căzut din aceasta, pe partea carosabilă.