În timp ce pacienta aștepta să fie trasportată la spital, ambulanțierii s-au întâlnit cu alți colegi, la cafea, într-o benzinărie.
Un echipaj aflat în misiune, care trebuia să transporte o pacientă la spital pentru a i se efectua o operație, a făcut pauză de cafea, într-o benzinărie. La cafea s-ar fi întâlnit cu un alt echipaj, aflat, de asemenea, în timpul programului, potrivit informațiilor transmise de observatornews.ro.
Două ambulanțe, întâlnire la cafea în timp ce pacienta aștepta să fie dusă la spital
Serviciul de Ambulanta Gorj se pare că a deschis o anchetă pentru a cerceta cazul șocant în care ar fi implicați cinci angajați. Aflați în timpul programului, având în ambulanță o pacientă cu o fractură la picior care trebuia transportată la spital la București pentru a fi operată, angajații au oprit într-o benzinărie.
Acolo, s-ar fi întâlnit cu alți colegi, care se întorceau de la un transfer intraspitalicesc, fără a mai avea vreun pacient în ambulanță.
Astfel, în timp ce pacienta aștepta să fie transportată la spital, ambulanțierii ar fi făcut pauză de cafea la o benzinărie din județul Vâlcea, unde ar fi petrecut aproximativ 30 de minute.
Pentru a afla de ce ambulanța în care se afla staționează, pacienta ar fi sunat un prieten, angajat la Serviciul de Ambulanţă Gorj. Femeia se pare că nu a depus nicio sesizare, dar Serviciul de Ambulanta Gorj a deschis o anchetă, iar angajații implicați sunt cercetați disciplinar.
Incidentul de-a dreptul șocant a fost, se pare, confirmat de GPS-ul ambulanței.